A mărturisit credinţa creştină în timpul prigoanei comuniste – scriitoarea Aspazia Oţel Petrescu[2018-01-23]de Sorin IoniţeAm aflat cu tristeţe vestea trecerii la cele veşnice, în 23 ianuarie 2018, a doamnei Aspazia Oţel Petrescu, fiică devotată a Bisericii Ortodoxe Române, care a mărturisit şi apărat Ortodoxia cu preţul libertăţii sale în timpul regimului comunist ateu. Autentică personalitate morală, deţinută politic în perioada 1948-1962, doamna Aspazia Oţel Petrescu va rămâne pentru totdeauna în memoria vie a credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române. După eliberarea din închisoare, doamna Aspazia Oţel Petrescu şi-a dedicat viaţa cinstirii şi pomenirii victimelor prigoanei comuniste, scrierile ei constituind o adevărată bibliografie a eroismului românesc mărturisitor. În aceste momente grele pentru toţi cei care au cunoscut-o şi au preţuit-o, adresăm un cuvânt părintesc de mângâiere sufletească şi îi încredinţăm de întreaga noastră compasiune. Ne rugăm lui Dumnezeu să odihnească sufletul doamnei Aspazia Oţel Petrescu împreună cu drepţii, iar pe cei îndoliaţi şi întristaţi să îi întărească întru nădejdea Învierii celei de obşte şi a iubirii milostive a Preasfintei Treimi! Cu părinteşti binecuvântări şi condoleanţe pentru familia îndoliată, † Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1481, Ultimul acces: 2026-11-10 04:04:10
|
Timp total: 0.04s...
[]:1