Papa Francisc: Luteranii şi catolicii mărturisesc împreună centralitatea lui Dumnezeu - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

 
eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Papa Francisc: Luteranii şi catolicii mărturisesc împreună centralitatea lui Dumnezeu

[2018-01-25]
Papa Francisc
În dimineaţa zilei de joi, 25 ianuarie 2018, Papa Francisc a primit în audienţă o delegaţie a Bisericii Evanghelice şi Luterane din Finlanda, cu ocazia pelerinajului ecumenic anual la Roma, pentru a celebra sărbătoarea Sf. Henric, patron al acestei ţări. Papa Francisc a amintit evenimentul comun prin care s-a marcat împlinirea, cu un an în urmă, a 500 de ani de la Reformă. Acest eveniment a întărit “comuniunea dintre luterani, catolici şi partenerii lor ecumenici din toată lumea”, fiind definit de Sfântul Părinte drept un punct de plecare pentru căutarea unităţii între confesiunile creştine. Pontiful a invitat şi la a se da mărturie despre prezenţa Dumnezeului celui viu.

“Pentru că astăzi luteranii şi catolicii sunt în măsură să mărturisească împreună centralitatea problemei despre Dumnezeu, a fost posibil să se realizeze o comemorare ecumenică a Reformei, şi aceasta nu în sens pur pragmatic, ci în sensul profund al credinţei în Cristos răstignit şi înviat, pe care îl putem mărturisi acum împreună”. În cursul întâlnirii, Papa Francisc a primit cu multă recunoştinţă documentul emis recent de Comisia de dialog luterano-catolică din Finlanda, intitulat “Comuniune în creştere. Declaraţie despre Biserică, Euharistie şi slujire”, „temele decisive în jurul cărora dialogul ecumenic va putea şi va trebui să fie dus înainte”.
Discursul Sfântului Părinte Francisc adresat delegaţiei evanghelico-luterane din Finlanda a fost publicat pe Ercis.ro, în traducerea pr. Mihai Pătraşcu. „Esenţială pentru comemorarea comună a Reformei în toată lumea a fost dimensiunea ecumenică a rugăciunii noastre şi a întâlnirilor noastre, în care nu a mai fost urmă a neînţelegerilor şi conflictelor din trecut. Comemorarea noastră a fost celebrată într-un spirit complet diferit, deoarece am înţeles evenimentul Reformei ca o invitaţie de a face faţă împreună pierderii de credibilitate a creştinismului, o invitaţie de a conferi forţă reînnoită mărturisirii comune a Dumnezeului Unul şi Întreit.”
Într-o epocă în care societăţile sunt mult secularizate, „slujirea noastră ecumenică constă în a mărturisi prezenţa lui Dumnezeu cel viu, pentru că principala provocare comună în ecumenism este să reafirmăm centralitatea problemei despre Dumnezeu, nu despre un Dumnezeu oarecare, ci despre acel Dumnezeu care ne-a revelat faţa Sa concretă în omul Isus din Nazaret”. Pontiful a subliniat că Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor coincide cu pelerinajul evanghelico-luteranilor la Roma. „În umilinţă deplină, să-l rugăm pe Domnul Isus Cristos pentru ca, prin harul Său, noi creştinii din toată lumea să putem fi instrumente ale păcii Sale. Ca să ne ajute mereu, în mijlocul popoarelor dezbinate, să lucrăm ca martori şi slujitori ai iubirii Sale care vindecă şi reconciliază, sfinţind şi glorificând astfel numele Său.”

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1765, Ultimul acces: 2026-11-10 03:53:00