Liber şi fericit este numai sufletul fără prihană şi izbăvit de cele vremelnice | 6 cuvinte în care Sf. Antonie ne prezintă adevărata fericire - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

 
eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Liber şi fericit este numai sufletul fără prihană şi izbăvit de cele vremelnice | 6 cuvinte în care Sf. Antonie ne prezintă adevărata fericire

[2018-01-17]
de Gheorghe Anghel

sf_antonie_cel_mare
Blândeţea şi înfrânarea sunt fericire şi nădejde bună pentru sufletul oamenilor.
Cu cât cineva are viaţa mai măsurată, cu atât e mai fericit, că nu se îngrijeşte de multe: de slujitori, de lucrători, de pământuri şi de avuţia dobitoacelor. Căci ţintuindu-ne de acestea ne vom îneca în greutăţile legate de ele şi vom învinui pe Dumnezeu. Iată cum din pofta noastră cea de voie se adapă moartea şi cum rătăcim în întunericul unei vieţii cu păcate, necunoscându-ne pe noi înşine.
Cel bogat şi de neam ales, dar fără îndrumarea duhovnicească şi fără curăţia vieţii, nefericit este în ochii cari cugetă drept; precum fericit este săracul sau robul, dar împodobit cu învăţătură şi cu virtute. Căci după cum străinii rătăcesc drumurile, aşa şi cei ce nu se îngrijesc de viaţa cea virtuoasă, se rătăcesc şi se pierd, amăgindu-se de poftă.
Liber şi fericit este numai sufletul fără prihană şi izbăvit de cele vremelnice.
Sufletul este în trup, iar în suflet este mintea şi în minte cuvântul. Prin ele Dumnezeu fiind înţeles şi preamărit face sufletul nemuritor, dându-i nestricăciunea şi fericirea veşnică.
Viaţa trupului şi bucuria de multă bogăţie şi putere în viaţa aceasta i se fac sufletului moarte. Iar osteneala, răbdarea, lipsa purtată cu mulţumită şi moartea trupului sunt viaţă şi fericire veşnică a sufletului.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1645, Ultimul acces: 2026-11-09 23:35:04