Au fost rostite rugăciuni pentru sufletul poetului Mihai Eminescu la mormântul său din Cimitirul Bellu - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

 
eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Au fost rostite rugăciuni pentru sufletul poetului Mihai Eminescu la mormântul său din Cimitirul Bellu

[2018-01-16]
de Sorin Ioniţe

Poetul naţional a fost pomenit luni, atât în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Capela Cimitirului Bellu, cât şi la mormântul acestuia de pe Aleea Scriitorilor.
Slujbele au fost oficiate de un sobor de clerici din care a făcut parte Pr. Costinel Ailioaiei, consilier eparhial în cadrul Sectorului cimitire, monumente şi servicii funerare.
La rugăciune au participat numeroşi credincioşi care au apreciat personalitatea şi opera lui Mihai Eminescu.
„Mihai Eminescu a fost apropiat de Biserică pentru că a simţit că în Biserică neamul românesc îşi găseşte idealul. Privind la acest exemplu, trebuie să ne dăm seama că este necesar să ne întoarcem la valorile adevărate: la dragostea de Dumnezeu şi iubirea de neam şi de ţară”, a declarat pentru Trinitas TV părintele Costinel Ailioaiei.
„Oamenii îl iubesc pe Eminescu pentru că în el se întruchipează sufletul poporului român”, a mai spus Pr. Costinel Ailioaiei.
Mihai Eminescu s-a născut în 15 ianuarie 1850 în Botoşani şi a fost poet, prozator şi jurnalist român, considerat de cititorii români şi de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1780, Ultimul acces: 2026-11-10 04:27:40