Mănăstirea Calapodeşti şi-a cinstit ocrotitorul | „Sfântul Antipa este o icoană a pocăinţei şi dascăl al rugăciunii”[2018-01-11]de Gheorghe AnghelÎn ziua sa de prăznuire, Sfântul Antipa a fost cinstit prin rugăciune în satul său natal, Calapodeşti din judeţul Bacău. Cu acest prilej, moaştele sale au fost aduse de la Catedrala din Roman, iar Sfânta Liturghie a fost oficiată de arhim. Serafim Huzdup, coordonatorul Sectorului Exarhat din cadrul administraţiei eparhiale. În omilia sa, arhim. Serafim a evidenţiat viaţa aleasă, virtuţile, credinţa şi dinamica activitate misionară a sfântului Antipa, prezentându-l pe acesta ca pe o „icoană a pocăinţei, dascăl al rugăciunii, povăţuitor în viaţa pământească şi călăuzitor în viaţa cerească”. Totodată, părintele Serafim a spus celor prezenţi că „moaştele Sfântului Antipa de la Calapodeşti dăruite personal Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Ioachim de părintele Petroniu Tănase de la Schitul Prodromu din muntele Athos acum câţiva ani”. La finalul Sfintei Liturghii, părintele stareţ Pahomie a mulţumit Înaltpreasfinţitului Ioachim, delegatului acestuia, părintele arhimandrit Serafim, părintelui protopop Ioan Negoiţă, preoţilor împreună slujitori, oaspeţilor şi tuturor credincioşilor veniţi din zonă şi din judeţele vecine pentru „bucuria de a fi împreună în rugăciune la această sărbătoare închinată ocrotitorului Mănăstirii Calapodeşti, dar şi al Eparhiei Romanului şi Bacăului”. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 2537, Ultimul acces: 2026-11-10 09:18:42
|
Timp total: 0.04s...
[]:1