Celebrarea sărbătorii Botezului Domnului la Cluj[2018-01-08]Sărbătoarea Botezului DomnuluiSărbătoarea Botezului Domnului celebrată de Biserică, sâmbătă 6 ianuarie, a reaprins, şi la acest început de an 2018, flacăra credinţei în suflete prin participarea la Sfintele Liturghii urmate de oficiul Sfinţirii Mari a Apei, revărsând şi lumina Spiritului Sfânt în case, prin stropirea cu apa binecuvântată. Episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, s-a aflat în această zi în Catedrala „Schimbarea la Faţă” din Cluj-Napoca, unde a celebrat Sfânta Liturghie solemnă, împreună cu pr. Călin Bot vicar general, precum şi cu alţi preoţi, între care, preoţi vicari şi consilieri eparhiali. Răspunsurile liturgice au fost date de Surorile Ordinului Sfântului Vasile cel Mare împreună cu studenţi ai Seminarului Teologic „Sf. Ioan Evanghelistul”. Celebrarea festivă a marcat şi împlinirea a 21 de ani de la consacrarea episcopală a Preasfinţiei Sale Florentin în Bazilica San Pietro din Roma, prin mâinile Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea (la 6 ianuarie 1997), prilej de bilanţ şi recunoştinţă adusă lui Dumnezeu, dar şi de rugăciune, în mod particular în această zi, pentru Păstorul Eparhiei de Cluj-Gherla. Ierarhul clujean a explicat, în cuvântul de învăţătură, ce înseamnă Sfânta şi Dumnezeiasca Arătare a Domnului nostru Isus Hristos în lume, celebrată în această zi numită şi Boboteaza sau Botezul Domnului: „Încă din vechime această sărbătoare a fost unită cu sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Isus Hristos. Este vorba de o singură memorie pe care tradiţia poporului creştin a reţinut-o: Sfintele şi Dumnezeieştile Arătări ale Domnului. Mai întâi, în momentul Naşterii Sale la Bethleem, Domnul s-a arătat ca om, fiul lui Iosif şi al Mariei. Acum, la momentul Botezului Domnului, Isus nu este numai fiul lui Iosif – fiul tâmplarului, El este Fiul lui Dumnezeu, o spune Apostolul Ioan, primul mărturisitor. Momentul Arătării Domnului nu înseamnă doar Arătarea Fiului, este Arătarea Sfintei Treimi, Arătarea lui Dumnezeu în cele trei persoane ale Sale: este Vocea Tatălui care îl arată pe Fiul Său cel iubit, în care Tatăl îşi găseşte bunăvoinţa, prin care îşi arată bunăvoinţa faţă de oameni. Este Icoana Tatălui adică Fiul însuşi, Isus Hristos. Este Lumina Tatălui adică Spiritul Sfânt, care coboară asemănător unui porumbel sau unei lumini albe, pure, din ceruri pe pământ, şi rămâne asupra Fiului.” Referindu-se la aniversarea consacrării sale întru episcopat, Preasfinţia Sa a adăugat: „Să aducem mulţumire lui Dumnezeu în mod particular în această zi pentru darul chemării, pentru darul consacrării, pentru darul ordinului sacru. Mă gândesc cu bucurie şi la momentul primirii harului preoţiei, aici, în oraşul nostru, în Piaţa Libertăţii, în ‘cea mai mare Catedrală’, în urmă cu mai bine de 27 de ani. De asemenea, mă gândesc la darul episcopatului, primit, prin lucrarea Providenţei, în Cetatea Eternă, prin mâinile celui pe care astăzi îl numim Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea, acum 21 de ani. Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru aceste haruri primite prin intermediul unor oameni deosebiţi – ne gândim şi la Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop ad personam George Guţiu, Păstorul nostru, care a petrecut 14 ani în închisorile comuniste -, Dumnezeu să îi odihnească cu drepţii.” „Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru toate momentele în care am reuşit să valorificăm darurile primite de la El, şi, în misiunea de Păstor şi Administrator al Sfintelor Taine, permiteţi-mi să-I mulţumesc pentru cele 7633 de Liturghii celebrate, pentru cei 99 de preoţi hirotoniţi, pentru cele 59 de biserici sfinţite, 39 de căsătorii, 1583 de spovezi, 84 de copii botezaţi, 1198 de copii şi tineri care au primit mirungerea. De asemenea, fiind un moment de bilanţ, îi cerem iertare lui Dumnezeu pentru toate momentele în care nu am reuşit să răspundem voinţei Sale, pentru toate greşelile, păcatele din aceşti ani de episcopat. Mulţumim celor care ne-au ajutat, ne-au sprijinit şi ne-au susţinut prin rugăciunile lor, în mod particular preoţilor şi persoanelor consacrate, călugăriţelor, călugărilor.” După celebrare s-a făcut, conform tradiţiei, Sfinţirea cea Mare a Apei, apoi, pr. Călin Bot a adresat Episcopului o frumoasă urare din partea preoţilor Eparhiei, oferindu-i un buchet de flori şi un tablou cu Papa Ioan Paul al II-lea de la momentul hirotonirii. Pr. vicar general, reamintindu-şi momentele emoţionante trăite în Bazilica San Pietro din Roma, unde a participat la hirotonirea episcopală a viitorului Episcop de Cluj-Gherla, a mărturisit: „Sunt unul dintre cei care eram prezenţi la lucrarea lui Dumnezeu. Preafericitul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea, Sfântul Ioan Paul al II-lea de acum, decisese să vă consacre împreună cu alţi doi preoţi din lumea întreagă. (…) Vă mulţumim în numele Curiei, în numele conducerii Episcopiei noastre, în numele clerului, a credincioşilor Eparhiei noastre, pentru aceşti 21 de ani de muncă şi de păstorire a sufletelor încredinţate. Îl rugăm pe Isus Domnul, pe mai marele preoţilor, mai marele păstorilor, să vă dăruiască sănătate şi tot harul trebuincios misiunii grele pe care o aveţi. Vă încredinţăm rugăciunilor şi ocrotirii Sfântului Ioan Paul al II-lea şi vă urăm să continuaţi păstorirea, mulţi ani, aici, în tronul arhieresc al Cardinalului martir Iuliu Hossu, care, în Memoriile sale v-a lăsat un emoţionant testament. Întru mulţi ani, Preasfinţia voastră!” Preasfinţia Sa a răspuns: „Mulţumesc lui Dumnezeu pentru toate harurile pe care ni le-a oferit nouă, tuturor. Vă mulţumesc tuturor şi îl rog pe Bunul Dumnezeu să vă binecuvânteze şi să vă lumineze cu al Său dar şi a Sa iubire de oameni, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!” Credincioşii au primit apoi apa sfinţită, binecuvântare şi iconiţe să le ducă în casele lor, pentru a răspândi şi împărtăşi harul Bobotezei, reînnoirea vieţii în lumina Spiritului sfinţitor. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 9472, Ultimul acces: 2026-11-10 09:15:39
|
Timp total: 0.04s...
[]:1