© 2005-2026 BISERICI.org
© 2005-2026 BISERICI.org
Timp stanga: 0.05s...
Maria Voce despre Papa Francisc: Ne întoarce la începuturi (II)[2017-12-22]Maria VoceAtitudinea unui Papă nu va distruge Biserica. Papa Francisc poate să fie rău interpretat, dar raportul său cu credincioşii nu va fi niciodată falsificat. El propune o radicalitate evanghelică şi aceasta zdruncină conştiinţele. Criticile sunt bune, dar există o limită: respectul faţă de Pontif. Multe din critici derivă dintr-o lipsă de credinţă şi, mai ales, sunt temporare. Vor trece. Femeile care caută hirotonirea sacerdotală cu orice preţ suferă de o „boală psihologică”. Lumea cere un mesaj serios, în faţa unui gol spiritual aşa de mare. Aşa se exprimă Maria Voce, preşedinta Mişcării Focolarinilor. Avocată italiană, cu un caracter afabil şi zâmbetul veşnic pe faţă, Emaus (cum o cunosc colegii săi) conduce din 2008 destinul uneia dintre cele mai numeroase Mişcări catolice din lume. În acest interviu pentru Vatican Insider, tradus de pr. Mihai Pătraşcu pentru Ercis.ro, trece în revistă temele principale ale actualităţii ecleziale. Cu realism, dar mereu optimistă. Iată a doua parte. – Cum vedeţi reflecţia Papei Francisc despre rolul femeilor în Biserică? – Aşa cum spuneam înainte, Papa scoate în evidenţă relaţia. Deci nu scoate în evidenţă femeia pentru a-l înjosi pe bărbat. Amândoi sunt importanţi în Biserică, pentru că sunt importanţi în planul lui Dumnezeu. Această complementaritate este ceea ce se află mai mult la inima Papei. De aici recunoaşterea că fără aportul „geniului feminin” în Biserică lipseşte ceva; aşa cum lipseşte ceva dacă lipseşte „geniul masculin”. Însă „geniul masculin” nu lipseşte, este preponderent şi a fost mereu aşa în Biserică. Contribuţia „geniului feminin” a lipsit, chiar dacă niciodată nu a lipsit complet pentru că au existat mereu sfinte, au existat consiliere ale Papilor, dar nu a fost suficient de evaluată. – Se pare că pe sfinte le-a costat dublu, aşa este astăzi? – Da, este puţin acelaşi fenomen, adică a avea egalitate, care nu înseamnă a voi să se aibă aceleaşi roluri, ci să fie recunoscută aceeaşi demnitate de a putea colabora cu bărbaţii. Femei, cler şi non-cler, laici, toţi să poată colabora la realizarea planului lui Dumnezeu cu privire la Biserică, un plan care este al acestui unic popor, împreună. – Însă opinia publică cere semne concrete, fără roluri pare că nu există „valorizare”. Cum se ajunge la această reevaluare fără a ştirbi planul original al Bisericii? – Şi de roluri este nevoie; eu nu spun că femeile nu trebuie să aibă rolurile reevaluate. – Mă refer la hirotonirea sacerdotală. Ştiţi că există grupuri de femei care lucrează de mulţi ani numai pentru acest scop… – Devine obsesiv. După părerea mea este o boală psihologică a voi cu orice preţ să devii preot când tu eşti femeie! – Vorbiţi mult despre aceasta? – Nu vorbim mult, dar trăim aceasta simplu. Prin statut, în Mişcare preşedintele va fi mereu o femeie. Acest lucru a fost aprobat de Biserică. Însă în Mişcare sunt şi mulţi bărbaţi care fac partea lor împreună cu preşedintele femeie. În toate activităţile Mişcării autoritatea se află mereu în raportul dintre un bărbat şi o femeie. Desigur, o femeie este cea care manifestă unitatea întregii Mişcări, care manifestă importanţa spiritului marian în Biserică. Şi aceasta nu numai prin aspectul bunăvoinţei, ci prin caracterul generator pe care îl are femeia în sine şi pe care trebuie să îl reverse în Biserică, fără a-l sufoca pe bărbat. Mama preferă adesea să aibă copii băieţi, pentru că există această complementaritate şi între sexe, însă aceştia nu se simt striviţi ci valorizaţi. Aşa ar trebui să fie în Biserică, un sex îl valorizează pe celălalt şi slujesc pe toţi. – Care este starea de sănătate a Mişcării Focolarinilor? – Mi-ar veni să spun: „Totul e bine, mulţumesc!” Acest lucru este adevărat, chiar dacă resimte o anumită, să îi spunem, criză. Un soi de oboseală care vine după câtva timp, de conştiinţă că eventual persoanele care au iniţiat-o nu mai sunt tinere şi că deşi există un schimb generaţional, nu este suficient din punct de vedere numeric. Însă aceasta nu influenţează sănătatea profundă a Mişcării, expansiunea spiritualităţii sale continuă şi o găsim răspândită şi acolo unde nu ne aşteptam. Vedem că, în pofida dificultăţilor şi conflictelor care se înfruntă în lume, persoanele din Mişcare, dincolo de posibilele divergenţe de opinii, fac orice pentru a rămâne unite în iubire şi în respect reciproc, într-o unitate profundă, adevărată, întemeiată pe credinţa în Dumnezeu şi în fraternitatea pe care paternitatea sa ne-o dăruieşte. Acesta este lucrul cel mai important. – Care sunt provocările pe care le identificaţi? – Cel mai important este acela de a continua să mergem în fidelitate faţă de acea carismă pe care Chiara (Lubich, fondatoare) ne-a lăsat-o. Este o carismă de unitate ca răspuns la diviziunile din lume. Acestea nu sunt aceleaşi din 1943, iată pentru ce este esenţial a întrupa această carismă care trebuie să devină tot mai mult răspuns concret la exigenţele şi la necesităţile societăţii şi ale Bisericii. Noi credem că în viitor va fi o mare dezvoltare a dialogurilor la toate nivelurile, nu numai ecumenic şi interreligios, ci şi cu cultura şi între generaţii. – Spre care părţi ale lumii se gândesc să-şi concentreze propriile eforturi? – În acest moment, cumva pentru prima oară, facem un soi de „geopolitică” a Mişcării noastre. Încercăm să găsim locurile unde este o mare nevoie de fraternitate, precum Orientul Mijlociu, dar nu numai. Papa a convocat un sinod despre Amazonia, acolo în Brazilia ducem înainte un proiect de evanghelizare în satele din jurul fluviului. Ne gândim şi la India, dar Asia întreagă ne interpelează mult. Prezenţa poate să fie stabilă sau temporară. – În timp ce Biserica propune mesajul ei, lumea merge într-o altă direcţie. Credincioşii, cufundaţi în această realitate, par să cadă într-un soi de „viaţă dublă”. Cum trebuie înfruntat acest paradox? – Aceasta este o mare problemă. Valorile erau mult mai răspândite înainte, pentru că erau cunoscute în familie, în parohie şi acum nu se mai simt. Mie mi se pare că există un gol enorm în omenire, un gol de sens, şi aceasta se vede şi din rezultate: din creşterea numărului de violenţe, de sinucideri, de tineri care cad în vicii necunoscute mai înainte. – O panoramă sumbră… – Însă vreau să văd aceasta mai degrabă ca o oportunitate decât o dificultate: acest gol reclamă un mesaj serios. Creştinii trebuie să fie vigilenţi în a lua în serios acest gol şi a da un mesaj trăit, nu atât prin cuvinte. Din păcate, uneori se pare că trebuie să facem compromisuri – de ce? Pentru a menţine poziţia, pentru a face carieră… Nu sunt motivaţii pentru creştini, aşadar nu se pot face compromisuri. Radicalitatea evanghelică, la care face referinţă Papa încontinuu, este un mesaj clar care astăzi poate să aibă impactul maxim asupra unei lumi care nu are niciun mesaj clar de dat. Există golul. În faţa acestei lipse de sens, cel care are un mesaj clar şi ştie să îl transmită cu o integritate a vieţii, are o posibilitate bună de a găsi teren fertil. Deci vreau să văd acest gol ca un timp pe care Dumnezeu ni-l dăruieşte pentru a spune: „Creştinilor, treziţi-vă!” Nu că mesajul nu mai valorează, ci creştinii care nu trăiesc autentic mesajul său. Deci trebuie să ne convertim. Cred că este o chemare la convertire. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1031, Ultimul acces: 2026-09-29 01:52:11
|
Timp total: 0.05s...
[]:1
