Festivalul Tudor Pamfile | Datini și obiceiuri la Nașterea Domnului și Anul Nou au fost prezentate pe esplanada Catedralei din Galați[2017-12-17]de Sorin IonițeFestivalul de datini și obiceiuri la Nașterea Domnului și Anul Nou Tudor Pamfile a avut loc duminică pe esplanada Catedralei Arhiepiscopale din Galați. Evenimentul s-a desfășurat după Sfânta Liturghie oficiată în catedrală de IPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. Conform site-ului oficial al Eparhiei, în cadrul slujbei, diaconul Constantin Căuș a fost hirotonit preot pe seama bisericii Schimbarea la Față din Galați pentru comunitatea credincioșilor cu deficiențe de auz Sf. Maxim Mărturisitorul din municipiu. La Sfânta Liturghie au participat credincioși gălățeni, colindătorii veniți din diferite zone ale țării, dar și un grup de persoane hipoacuzice din municipiu. Festivalul, ajuns anul acesta la cea de a XXVII-a ediție, a reunit 300 de persoane din 11 grupuri folclorice și cete de colindători din Maramureș, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Ialomița, Galați, Brăila și din Republica Moldova. Evenimentul a fost organizat de Centrul Cultural Dunărea de Jos prin Secția de Cercetare, Conservare și Valorificare a Creației și Tradiției Populare, în parteneriat cu Arhiepiscopia Dunării de Jos. Cei prezenți la această manifestare au avut prilejul să viziteze expoziția temporară Artă și Ceremonial la mesele regale din Salonul principal al Muzeului Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos, în care sunt expuse piese de mobilier și obiecte de artă decorativă cu valoare istorică dar și estetică, destinate meselor regale de odinioară. Tudor Pamfile, cel al cărui nume îl poartă acest festival, s-a născut în 11 iunie 1883 în comuna Țepu, județul Tecuci, fiind scriitor și folclorist român, autor de monografii etnografice referitoare la ocupații și obiceiuri ale poporului român. A trecut la cele veșnice în data de 21 octombrie 1921. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 4919, Ultimul acces: 2026-07-28 14:48:05
|
Timp total: 0.03s...
[]:1