Lansarea cărţii „Lanţuri şi teroare” în limba franceză[2017-12-20]Lansare de carte la Paris19.12.2017, Paris (Catholica) - Această carte cu memorii din închisorile comuniste a fost scrisă de IPS Ioan Ploscaru (1911-1998), Arhiepiscop ad personam de Lugoj, şi a apărut pentru prima dată în limba română în anul 1993, la Editura „Helicon” din Timişoara, sub titlul „Lanţuri şi teroare”. Cartea a fost foarte solicitată şi în curând a apărut ediţia a II-a. În anul 2013 această carte a apărut în limba italiană sub denumirea „Catene e terrore”, la Editura Dehoniane din Bologna, Italia. Apariţia cărţii „Lanţuri şi teroare” – „Chaînes et terreur. Un évĂŞque dans les geôles communistes” în limba franceză are o istorie mai amplă. Lucrarea a fost tradusă în franceză în anul 1993 de către Raymond Lamarque, fiind încă în viaţă autorul (IPS Ioan Ploscaru). În anul 2015 s-a găsit în arhiva Episcopiei de Lugoj această traducere în limba franceză, redactată la maşina de scris, cu alte caractere decât cele de pe computer, pe foi volante. Printr-un program special de calculator s-a reuşit transcrierea textului pentru a putea fi editat mai departe şi publicat. Ne-am adresat Excelenţei Sale Gérard Defois, Arhiepiscop emerit de Lille, un foarte bun prieten al românilor şi totodată o veche cunoştinţă, pentru a ne recomanda o editură în vederea tipăririi acestei opere. Ne-a recomandat Editura Salvator din Paris. În anul 2016 s-au făcut pregătiri în vederea apariţiei cărţii iar la 10 ianuarie 2017 s-a semnat contractul cu Editura Salvator din Paris. Prefaţa acestei cărţi este întocmită cu foarte mare responsabilitate şi semnată de Mons. Gérard Defois, Arhiepiscop emerit de Lille. Postfaţa este scrisă de Mons. Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj iar scurta istorie a Bisericii Greco-Catolice Române îl are ca autor pe pr. Cristian Crişan, rectorul Misiunii Greco-Catolice Române din Franţa. Ziua de 14 decembrie 2017 a fost ziua când această carte, „Chaînes et terreur. Un évĂŞque dans les geôles communistes”, a Monseniorului Ioan Ploscaru a ieşit la lumină, în inima Franţei, la Paris. În dimineaţa acelei zile de 14 decembrie 2017, la orele 11.00, la sediul Asociaţiei „L’Oeuvre d’Orient” a avut loc conferinţa de presă cu ocazia apariţiei postume a mărturiei excepţionale a Mons. Ioan Ploscaru. Cei care au prezentat cartea au fost: Mons. Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj; Mons. Gérard Defois, Arhiepiscop emerit de Lille; Mons. Pascal Gollnisch, director al „L’Oeuvre d’Orient”; Didier Rance, diacon şi scriitor; pr. Cristian Crişan, paroh la Misiunea Greco-Catolică Română Paris. Au fost prezenţi numeroşi reporteri de la diferite publicaţii, mulţi reprezentanţi mass-media. Cu această ocazie Episcopul Mesian a acordat două interviuri. Tema pe care a prezentat-o în cadrul conferinţei de presă a fost legată de persecuţia la care a fost supusă Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, în general şi despre Mons. Ioan Ploscaru, Arhiepiscop emerit, autorul acestei cărţi, predecesorul său ca Episcop de Lugoj. În după-amiaza aceleiaşi zile, începând cu orele 18.00, la Misiunea Greco-Catolică Română din Paris s-a desfăşurat partea a doua a programului acelei zile. A avut loc o adevărată seară culturală. Participarea la eveniment a fost peste aşteptări, fiind prezente peste 300 de persoane precum şi foarte mulţi invitaţi, români greco-catolici şi ortodocşi, călugăriţe romano-catolice; chiar şi neoprotestanţi; evident, majoritatea erau români dar au fost prezenţi şi foarte mulţi francezi. Programul serii a început cu proiecţia pe un ecran a câtorva secvenţe din Liturghia solemnă greco-catolică română oficiată la Notre Dame din Paris în ziua de 26 mai 2013. A urmat prezentarea propriu-zisă a cărţii „Lanţuri şi teroare” de către Mons. Alexandru Mesian, Mons. Gérard Defois şi Didier Rance. Programul a continuat cu un buchet de colinde româneşti interpretate de un grup de tinere îmbrăcate în costume populare din Oaş, însoţite de pr. Mihai Marina de la Misiunea Română. Mai apoi, doi elevi de clasa a V-a au citit un paragraf din cartea „Lanţuri şi teroare”: fata a citit în limba română iar băiatul a citit acelaşi paragraf în limba franceză. A urmat interpretarea a două colinde româneşti de către Antonel Boldan, tenor român la Opera din Paris. În încheierea s-a celebrat un Requiem pentru Regele Mihai I al României. Rugăciunea „Dumnezeul sufletelor şi a tot trupul” a fost rostită în limba franceză de către Mons. Gérard Defois. De menţionat că tabloul Regelui Mihai I, frumos înrămat, a fost tot timpul expus în capelă. Majestatea Sa Regele Mihai I, de vrednică pomenire, a vizitat de mai multe ori Misiunea Greco-Catolică Română din Paris încă de pe timpul „Cortinei de fier”. La finalul materialului de pe BRU.ro, din care au fost preluate informaţiile de mai sus, Episcopul Mesian mai scrie: „aduc mulţumiri, cu această ocazie, celor care s-au implicat în organizarea acestui eveniment: părintelui Cristian Crişan, rector al Misiunii Greco-Catolice Română din Paris; părintelui Mihai Marina; şi în mod deosebit Mons. Angelo-Narcis Pop, Vicarul general al Eparhiei de Lugoj, care m-a însoţit în această frumoasă vizită la Paris.” (foto: e-communio.ro) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1222, Ultimul acces: 2026-09-27 03:14:57
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1