Sf. Nicolae prăznuit la Brăila. IPS Casian s-a rugat împreună cu membrii comunității parohiale ocrotite de sfânt[2017-12-07]de Iulian DumitrascuIPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, s-a aflat miercuri în Biserica Sfântul Nicolae din Brăila, unde a oficiat Sfânta Liturghie. La eveniment au participat numeroși tineri și copii, dar și reprezentanți ai autorităților civile și militare din orașul de la Dunăre, informează Biroul de presă al Eparhiei. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost oferite de Corul Kinonia al Seminarului Teologic Sf. Apostol Andrei din Galați, care, la momentul chinonicului, au susținut un concert de colinde și alte cântări bizantine specifice perioadei liturgice. Activitățile culturale și catehetice au culminat prin premierea, de Chiriarhul Dunării de Jos, a 6 tineri olimpici și 3 profesori, reprezentanți ai mai multor licee și colegii din județul Brăila. De asemenea, au mai fost premiați 2 elevi implicați în pregătirea pelerinajului de tineret de la Mănăstirea Buciumeni, ediția a XXII-a. Toți acești tineri au primit diplome, premii în bani și cărți de zidire sufletească. Ceilalți copii prezenți au primit ieri daruri de la Moș Nicolae, parohia pregătind în acest scop 300 de pachete cu alimente, dulciuri și alte daruri de suflet. În cadrul Sfintei Liturghii, Părintele Arhiepiscop s-a rugat pentru odihna sufletului Regelui Mihai I, iar la final a săvârșită o slujbă de pomenire pentru Majetatea Sa Regele, trecut la cele veșnice în 5 decembrie. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 2853, Ultimul acces: 2026-08-01 00:20:58
|
Timp total: 0.05s...
[]:1