Curs de formare ACA: Familia, dar şi misiune - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Curs de formare ACA: Familia, dar şi misiune

[2017-11-29]
Curs de formare
29.11.2017, Traian (Catholica) - Responsabilii parohiali ai sectorului adulţi din Acţiunea Catolică „Sfântul Iosif” au fost invitaţi să participe, în perioada 24 – 26 noiembrie 2017, la cursul de formare care a avut ca temă „Familia, dar şi misiune”, însoţită de motoul anului asociativ: „Vei merge la toţi cei la care te voi trimite” (Ier 1,7). Activitatea s-a desfăşurat la Centrul Gaudium et Spes din Traian, judeţul Neamţ. Cursul pentru responsabilii ACA a închis seria zilelor de formare pentru responsabilii parohiali din Acţiunea Catolică din Dieceza de Iaşi.
Sfânta Liturghie care a deschis programul de la Traian a fost celebrată de pr. Francisc Fărcăşel, asistent spiritual la sectorul adulţi, zona Roman. La cuvântul de învăţătură, el i-a felicitat pe toţi pentru că din multele lucruri care erau de făcut, au ales să participe la acest curs şi să dăruiască grupului parohial din bogăţia proprie. În prima seară, participanţii s-au cunoscut, au vorbit despre ei şi despre experienţele lor, şi-au împărtăşit bucurii şi tristeţi şi şi-au aşezat în faţa celor prezenţi visele lor. A fost o activitate emoţionantă, care a contribuit mult la construirea unei echipe care să lucreze în aceeaşi direcţie, cu acelaşi spirit, în fiecare parohie în care sectorul adulţi este prezent.
Ziua de sâmbătă a fost o zi intensă. Activitatea a început dimineaţă cu un moment de formare spirituală susţinut de părintele Francisc, care a vorbit despre tema cursului din acest an, aşezând în centru parabola talanţilor. Astfel s-au pus în evidenţă darurile primite de la Dumnezeu ca talanţi şi misiunea de a-i folosi şi de a-i înmulţi. Cu toţii avem calităţi şi defecte şi avem limitele proprii, dar e misiunea noastră în a ne dedica să trăim la maximă intensitate existenţa proprie. Activitatea a continuat apoi cu aprofundarea temei în grupuri de lucru şi prezentarea concluziilor.
După-amiaza a fost dedicată muncii în grupuri mai mici, participând pe rând la atelierele pregătite de responsabilii diecezani. Atelierul „Misiunea familiei în societate”, pregătit de Maria Andrici, vicepreşedinte diecezan sectorul adulţi, şi de Liliana Puşcaşu, vicepreşedinte diecezan sectorul copii, a debutat cu un dans evreiesc care, explică Maria Andrici, a făcut legătura noastră cu poporul evreu din care se trăgea profetul Ieremia, profet care ne este ca o călăuză în anul asociativ care urmează”. A urmat un moment de regăsire, de a fi aici şi acum, care a pregătit momentele următoare: găsirea unui centru şi semnificaţia lui ca punct de plecare pentru tema noastră.
Folosindu-ne mintea, inima şi mâinile, am construit împreună povestea „Ţara fântânilor”, poveste care a scos în evidenţă realitatea noastră ca persoană, a familiei şi a societăţii în care trăim. Comoditatea, egoismul, dispreţul, invidia, necredinţa, lipsa de iubire şi iertare duc la ruperea legăturilor cu semenii dar şi cu Dumnezeu, şi chiar la pierderea identităţii noastre, devenind ca „fântânile seci”. Pentru a redescoperi identitatea, fântânile au trebuit să sape, să se cureţe, chiar dacă asta a însemnat durere şi sacrificiu, renunţare şi acţiune. Rezultatul a fost uimitor. Au regăsit viaţa, au descoperit că toate erau conectate la acelaşi izvor cu apă pură, izvor care a existat dintotdeauna, străjuit fiind de munţii măreţi. Descoperindu-ne identitatea noastră de familie, ne-am descoperit şi misiunea pe care o avem în societate: aceea de a fi un izvor din muntele Domnului, dătător de viaţă, de pace, armonie, iubire şi iertare, comuniune, curaj, putere, înţelepciune şi adevăr.
Cel de-al doilea atelier, organizat şi pregătit de Mariana Sofronie şi Ana Bordea, a avut tema „Familia – dar, misiune şi viaţă”. Mariana Sofronie descrie: activitatea a adus în prim plan rolul şi valorile familiei, suferinţele cu care se confruntă în aceste timpuri, dar şi căi de trăire cu demnitate. Misiunea şi demnitatea familiei au fost scoase în evidenţă ca o concluzie, subliniind rolul credinţei, al rugăciunii, şi cât de important este ca părinţii să fie exemple pentru copiilor lor în cuvânt şi faptă. După munca de la ateliere, participanţii la cursul de formare ACA de la Traian l-au adorat pe Isus prezent în Sfânta Taină în capela centrului. În faţa Preasfântului Sacrament, s-au întâlnit cu Cristos, Regele Universului, şi i-au încredinţat toate bucuriile, toate realizările şi chiar întreaga lor misiune în Acţiunea Catolică şi în societate.
Serata de sâmbătă a fost una cu totul deosebită. Responsabilii au îmbrăcat din nou straiele tradiţionale şi au participat la şezătoarea ACA. Activitatea a fost coordonată de Augustina Palade, coordonator zonal, zona Bacău, în strânsă colaborare cu Mirabela Tamaş, coordonator zonal, zona Roman, şi cu Eduard Gherghelucă, responsabil sector tineri, zona Iaşi. Voia bună a fost la ea acasă: toţi au cântat, au dansat, au pregătit şi au gustat bucate tradiţionale. Au fost organizate chiar şi concursuri de glume, recitare de poezii, lucru manual şi alte îndeletniciri care i-au pus pe participanţi la muncă intensă. Un juriu de înaltă clasă, alcătuit din pr. Francisc, pr. Felix Roca şi Cristina Mare, preşedintele asociaţiei, a desemnat câştigătorii. În mijlocul participanţilor a fost prezentă şi Ionela, o tânără care a făcut parte din Acţiunea Catolică şi care i-a încântat pe cei prezenţi cu câteva hore şi sârbe, invitându-i la dans.
Ultima zi a întâlnirii a fost o oază a sufletului. În prima parte a dimineţii, însoţiţi de pr. Felix, cei prezenţi la Traian l-au simţit pe Isus în mijlocul lor participând la Lectio Divina. Meditarea fragmentului biblic din care a fost extras motoul anului asociativ a făcut ca fiecare dintre participanţi să privească mai îndeaproape la misiunea care le-a fost încredinţată şi să îndrăznească cu mai mult curaj să rostească hotărât acel Da în faţa chemării lui Dumnezeu. Părintele Felix a evidenţiat, de asemenea, impactul uriaş pe care adulţii îl au în faţa tinerilor şi i-a încurajat să privească mai atent la viaţa lor, la activităţile lor, să-i susţină mai mult şi să le fie aproape în creşterea şi formarea lor ca adulţi responsabili şi cerebrali. La Sfânta Liturghie, în cadrul predicii, părintele Felix a adresat responsabililor a întrebare esenţială: Este cu adevărat Cristos rege peste inima mea? Părintele a vorbit şi despre prezenţa lui Isus în lucrurile cele mai simple, în oamenii cei mai mici, în cuvintele care contează cel mai mult. La sfârşitul Sfintei Liturghii, participanţii au primit câte o cartolină cu un gând scris de unul dintre responsabilii ACA prezent la curs, ca mandat şi încurajare pentru munca ce continuă în parohiile proprii.
La momentul de concluzii, s-a prezentat din nou materialul Glasul Acţiunii, s-au împărtăşit impresii, s-au exprimat felicitări şi mulţumiri. Participanţii au evidenţiat câteva idei care le-au atras atenţia: munca în echipă, bucuria de a fi împreună, bucuria dăruirii, ospitalitatea casei, căldura organizatorilor, modul şi metodele de lucru. Mergând acasă, ei şi-au luat angajamentul să fie mai disponibili, să colaboreze cu ACT şi ACC. Programul cursului s-a încheiat cu recunoştinţa pentru fiecare pentru că a ales să fie prezent la această activitate diecezană şi cu înmânarea diplomelor, ca amintire de la aceste momente frumoase petrecute împreună.
În mijlocul participanţilor, au mai fost prezenţi şi Alexandra şi Gabriel Măriuţ, consilieri naţionali la sectorul adulţi, Adriana Ianuş, vicepreşedinte diecezan, sectorul tineri, şi Andreea Gheţ, administrator, care s-a îngrijit îndeaproape de energia participanţilor, antrenându-i în jocuri şi activităţi interactive. A fost cu adevărat un curs reuşit, care a încununat cu succes activitatea Consiliului Diecezan în formarea responsabililor parohiali pentru a-şi putea îndeplini într-o manieră reuşită propria responsabilitate. Dovadă stau toate mărturisirile şi toată recunoştinţa din partea participanţilor la toate cele patru cursuri, desfăşurate în ultimele două luni. Domnul fie lăudat pentru toate!

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 996, Ultimul acces: 2026-09-25 11:23:31