Papa se adresează populației din Myanmar - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Papa se adresează populației din Myanmar

[2017-11-18]
Papa Francisc
18.11.2017, Vatican (Catholica) - Papa Francisc a transmis vineri un mesaj video populației din Birmania – cunoscută și ca Myanmar – în vederea vizitei din 27-30 noiembrie a.c., afirmând că merge pentru a proclama Evanghelia și pentru a promova pacea într-o țară paralizată de o criză umanitară și politică în jurul minorității musulmane rohingya. Pontiful spune că dorește „să întărească comunitatea catolică din Myanmar în credința în Dumnezeu și în mărturia adusă Evangheliei, care învață demnitatea fiecărui bărbat și a fiecărei femei și cere să ne deschidem inimile față de ceilalți, în special față de cei săraci și nevoiași”.
Dar în primul rând „vin ca să proclam Evanghelia lui Isus Cristos, un mesaj de reconciliere, de iertare și de pace”, a spus Papa. Vizita în Myanmar va fi prima din cele două opriri din călătoria din 27 noiembrie – 2 decembrie, care îl va duce pe Pontif și în Bangladesh. Actualmente au loc acte de violenț㠖 cu sprijinul statului – împotriva musulmanilor rohingya, violențe ajunse la un nivel atât de mare încât Națiunile Unite vorbesc despre „un exemplu clasic de epurare etnică”. Datorită creșterii persecuției, o mare parte a acestei populații a fugit în Bangladesh, milioane fiind în taberele de refugiați de pe graniță.
„Doresc să vizitez națiunea cu spirit de respect și de încurajare pentru orice efort menit să construiască armonie și cooperare în slujba binelui comun”, a mai spus Papa. „Noi trăim într-un timp în care credincioșii și oamenii de bunăvoință simt tot mai mult necesitatea de a crește în înțelegerea reciprocă și în respect și să ne susținem unul pe altul ca membri ai unicei familii umane. Pentru că toți suntem fii ai lui Dumnezeu.” Și a încheiat: „Știu că mulți în Myanmar lucrează mult pentru pregătirea vizitei mele și le mulțumesc. Cer fiecăruia să se roage pentru ca zilele în care voi fi cu voi să poată fi izvor de speranță și de încurajare pentru toți. Asupra voastră și asupra familiilor voastre invoc binecuvântările divine de bucurie și de pace! Pe curând!”
Vizita pastorală în Myanmar și Bangladesh a fost oficial anunțată de Vatican în august, iar programul a apărut pe 10 octombrie. În Myanmar va fi între 27 și 30 noiembrie, iar în Bangladesh între 30 noiembrie și 2 august. Catolicii sunt în Myanmar o minoritate, circa 1,3% din populația de aproape 52 de milioane de persoane. Sunt puțini preoți: unul la 742 de catolici.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 882, Ultimul acces: 2026-07-31 08:42:31