An comemorativ 2017 | Mărturisirea de credință a părintelui Sofian Boghiu în vremea comunismului (II)[2017-11-14]de Gheorghe AnghelParintele-Sofian-Boghiu Părintele Sofian a fost o făclie de înviere a sufletelor, mai ales în anii grei ai comunismului, spunea Patriarhul României despre marele duhovnic cu prilejul comemorării sale, la împlinirea a 10 ani de la trecerea sa la cele veșnice. Tot el l-a numit un adevărat trăitor și un mărturisitor al credinței ortodoxe în vremurile grele ale comunismului. Arhim. Sofian Boghiu a ridicat mulți oameni căzuți spiritual, a încurajat mulți deznădăjduiți, a luminat și călăuzit pe calea mântuirii multe suflete dezorientate, a înnoit și înfrumusețat viața celor care i-au urmat sfatul părintesc. Despre suferințele părintelului Sofian în timpul regimului comunist a scris recent Adrian Nicolae Petcu în Ziarul Lumina. Redăm conținutul articolului din 10 noiembrie: Într-o operațiune de amploare a Securității, care îi viza pe membrii fostului grup al Rugului Aprins, în noaptea de 13 spre 14 iunie 1958, părintele Sofian este arestat din Mănăstirea Ghighiu, de lângă Ploiești, unde lucra la șantierul de pictură, împreună cu părintele Felix Dubneac. Este suspectat de activitate legionară în cadrul grupului clandestin Rugul Aprins, pentru legăturile strânse pe care le cultivase cu Daniil Sandu Tudor, Benedict Ghiuș și profesorul Alexandru Mironescu. În fapt, de fiecare dată când venea în București, părintele Daniil Sandu Tudor slujea împreună cu părintele Sofian Boghiu la Mănăstirea Plumbuita. De asemenea, tinerii care cercetau Mănăstirea Plumbuita erau catehizați de către părintele Sofian și îndrumați să-și aprofundeze credința prin vizitarea Schitului Rarău, unde egumen era ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor. Etichetarea ideologică dată de anchetatori părintelui Sofian a pornit de la deținerea unui caiet cu poezii scrise de Radu Gyr și reproduse de persoane eliberate recent din închisoare. Prin Sentința nr. 125 din 8 noiembrie 1958 a Tribunalului Militar București, părintele Sofian a fost condamnat la 16 ani muncă silnică, pentru infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale. După arestul Ministerului Afacerilor Interne, părintele Sofian a cunoscut penitenciarele Jilava (aprilie 1959 și mai 1962), Aiud (mai 1959) și Galați (mai 1962), apoi lagărul de muncă de la Salcia-Ostrov (mai 1962). Cum era mărturisită credința în lagărul de la Salcia, spune părintele Sofian: Duminica nu lucram. Era zi de odihnă. Sub aceeași pază a soldaților înarmați, de la cele patru colțuri ale curții cu gard ghimpat, deținuții umpleau curtea în grupuri de câte cinci-șase-zece persoane. Între ei era, de obicei, câte un preot. Se rugau. Se țineau un fel de predici ori cuvinte de folos și de îmbărbătare. Aceste grupuri erau ca niște mici bisericuțe cu preoți și enoriași. La 29 iulie 1964 a fost eliberat de la Salcia. Este recuperat de către Patriarhul Justinian, care îl angajează la Atelierul de pictură al Institutului Biblic de la Schitul Maicilor și îl numește slujitor la Mănăstirea Plumbuita. Este apreciat inclusiv de informatorii Securității, din ale căror note spicuim: Sofian Boghiu este un artist cărturar. Om citit și înțelept, bun gospodar și preot cu mare priză în mase Om corect și muncitor. [ ] Ambițios și harnic. Insistent în muncă și mulțumit adesea numai cu laudele în loc de recompense materiale pentru lucrările de pictură. Foarte iubit de cei ce l-au cunoscut ca preot, dar și cu atitudini de îndrumător și dascăl. Dornic să fie peste tot, luând parte cumva și de a nu lipsi nicăieri; în general, un om plin de talent și de o mare capacitate de muncă. S-a alăturat lui Benedict Ghiuș și cetei sale dintr-o afinitate intelectuală ideală; și poate din cauza simpatiilor sale naționaliste anterioare. Ca om trebuie socotit printre cei capabili și integri, care se acoperă peste toată existența cu muncă meritorie. Părintele Sofian pictează numeroase locașuri de cult, precum cele de la Schitul Darvari (1964), Mănăstirea Agapia (1970), Mănăstirea Radu Vodă (1973), dar și în străinătate la Mănăstirea Deir-El-Harf, Liban (1971), catedrala din Homs (1978) și biserica din Hama (1979), ultimele două din Siria. Revine în obștea Mănăstirii Antim, pe care o conduce până până la trecerea în veșnicie. A fost un duhovnic căutat mult de către cei însetați de izvorul de credință. La 14 septembrie 2002 a trecut în cortul drepților. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 827, Ultimul acces: 2026-07-30 08:40:47
|
Timp total: 0.04s...
[]:1