Medeleni :: Biserica Pogorârea Sf. Duh - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Biserici

Biserica Pogorârea Sf. Duh
Medeleni
 HARTA S   HARTA G   ADAUGĂ INFO   ADAUGĂ FOTO   ADAUGĂ MESAJ   FĂRĂ MESAJE 
Religie:Ortodox
Localitate:Medeleni
Comună:Golăiești
Județ:Iași
Cod poștal:707206
Telefon:NU deținem nr. de Telefon (al preotului sau parohiei)...
Adresa de e-mail: @mmb.ro
Adresă web Biserica:medeleni.mmb.ro
Adrese utile:www.mmb.ro, www.golaiesti.ro, www.icc.ro, is.prefectura.mai.gov.ro
Preot:Ion-Claudiu Stănoi
Hram:Pogorârea Sf. Duh
Detalii:În partea de Nord-Vest a localității, pe malul drept al Prutului se află o mică biserică construită în anul 1845 de către boierul Alecu Donici proprietarul de atunci al Moșiei Medelenilor, pe un teren donat de acesta pe vecie, fapt ce nu poate fi confirmat decât de spusele sătenilor, acte doveditoare neexistând. S-au găsit documente care ar atesta existența unei biserici în satul Medeleni pe la anul 1798, documentele amintind și de vînzarea satului către boierul Luca și rudele sale pe la anul 1521. La anul 1622 este amintit ca deținător al unei părți din sat, Postelnicul Enache.
Este amintit de săteni faptul că aici a trăit boierul Costescu care avea conacul chiar lângă biserica cea nouă, conacul, fostă școală prin 1967, iar azi casă de prăznuire.
Cu ocazia restaurării bisericii la anul 1923 s-a așezat în pridvorul biserici o piatră cu inscripția următoare:
”Această biserică s-a făcut în anul 1845 de către Alecu Donici, cu jertfele poporului din Medeleni și osteneala și jertfele lui Gheorghe Toma și a fiului său Nicolae, iar cu jertfele enoriașilor și a persoanelor din alte localități s-a reparat Sfânta Biserică la anul 1923”.
Tot din anul 1923 avem și o copie a procesului verbal de sfințire a bisericii.
Alte informații:Planul general al bisericii este treflat. Corpul bisericii construit din bârne pe stâlpi de stejar. Grosimea zidurilor este de 20 cm, acoperișul în formă de șarpantă acoperit cu tablă neagră vopsită în culoarea roșie. Înălțimea zidurilor este de 2, 80 m. Intrarea în pridvorul bisericii se face din partea de Sud-Est printr-o ușă de 1, 8 m înălțime și 1. 20 m lățime. Pridvorul de formă pătrată cu latura de 2. 60 m. Din pridvorul bisericii se trece în pronaos printr-o ușă simplă de scândură. Pronaosul are o adâncime de 2. 80 m și lățimea de 5. 10 m. Plafonul orizontal căptușit cu scânduri; a doua încăpere a bisericii o formează naosul despărți de pronaos prin doi stâlpi de susținere. Naosul are adâncimea de 5 m, iar între cei doi sâni laterali de 7 m. Plafonul din scândură pictată formează o calotă. Pardoseala bisericii este din scândură iar lumina pătrunde în interior prin 3 ferestre de formă dreptunghiulară, situate două în naos și una în altar.
Altarul de formă semi-circulară cu adâncimea de 2. 80 m, și lățimea de 4 m, despărțit de naos printr-o catapeteasmă din lemn, pictată modest. Plafonul altarului este orizontal, căptușit cu scândură fără picturi. Biserica nu este pictată ci doar vopsită cu var alb. Biserica este lipsită de lucrări de sculptură sau pictură de o valoare deosebită sau vechime. Singurele icoane considerate mai vechi ar fi o parte din catapeteasma Bisericii din Cilibiu.
Nr. vizualizări:2107
Data ultimei vizualizări:2026-06-28 10:09:01
Data ultimei actualizări:2021-04-20 16:01:54
Data încărcării pe sit:2021-04-20 12:02:10
Nr. Mesaje:0
Nr. Fotografii:1

Clic pe fotografii pentru a le vedea ăn format mărit!

Data: 2021-04-20
Contor: 179

Vedere aeriană
Foto: Lucian Roșu