Mitropolitul Irineu, la hramul Catedralei din Sibiu: Cele trei Persoane ale Sfintei Treimi sunt ziditoarele noastre - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Mitropolitul Irineu, la hramul Catedralei din Sibiu: Cele trei Persoane ale Sfintei Treimi sunt ziditoarele noastre

[2026-06-02]
de Alexandru Boboc

„Părinții noștri cei de mai dinainte au statornicit ca în această zi să serbăm și să cinstim după cuviință pe Preasfânta Treime, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, cele trei Persoane ale Sfintei Treimi Care sunt ziditoare ale noastre, creatoare ale cerului și pământului, așa cum mărturisim în Simbolul de Credință”, a subliniat luni Mitropolitul Irineu al Olteniei la hramul Catedralei Mitropolitane din Sibiu.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de Mitropolitul Laurențiu al Ardealului, împreună cu Mitropolitul Irineu al Olteniei, Arhiepiscopul Irineu al Alba Iuliei, Episcopii Andrei al Covasnei și Harghitei și Nestor al Devei și Hunedoarei și Arhiereul vicar Gherontie Hunedoreanul al Devei și Hunedoarei.
La predică, Mitropolitul Irineu le-a prezentat credincioșilor învățătura ortodoxă despre Sfânta Treime.
„Credem în Fiul Tatălui, Cel de-o Ființă cu El și Lumină din Lumină cu Tatăl și credem în Duhul Sfânt, Cel ce de la Tatăl purcede, Cel de-o Ființă și nedespărțit și cinstit cu Tatăl și cu Fiul”, a spus IPS Irineu.
Înaltpreasfinția Sa a evidențiat că învățătura despre Sfânta Treime a fost descoperită de-a lungul timpului de Dumnezeu prorocilor și apoi direct oamenilor prin Mântuitorul Iisus Hristos.
„Încă din Vechiul Testament prorocii au vorbit în diferite locuri și în diferite moduri, bineînțeles prin revelație dumnezeiască și descoperire cerească, primind de la Dumnezeu această credință în Preasfânta Treime”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Irineu.
Mulțumirea deplină
La finalul slujbei, Mitropolitul Laurențiu a subliniat că întreaga Sfântă Treime este chemată în ajutor prin rugăciune în timpul Sfintei Liturghii.
„Suntem în comuniune cu Mântuitorul Hristos prin Sfintele Taine ale Bisericii. Sfânta Liturghie, care este mulțumirea deplină adusă lui Dumnezeu, are în centrul ei Taina Euharistiei, iar termenul grecesc din care provine acest cuvânt înseamnă mulțumire”.
„Nu putem să aducem altă mulțumire mai mare decât aceasta ca să fim noi cei care suntem jertfiți de Hristos Tatălui și apoi să ne împărtășim din iubirea Tatălui prin părtășia cu Fiul și lucrarea Sfântului Duh”, a adăugat IPS Laurențiu.
Cu ocazia hramului, Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu a acordat Ordinul Ctitoricesc „Mitropolit Ioan Mețianu” pentru clerici preotului Ciprian Adomnicăi de la Parohia Brașovul Vechi 2, preotului Gheorghe Rășoiu de la Parohia Viscri și preotului Adrian Grosu de la Parohia Teliu, pentru pictarea capelei din noua reședință mitropolitană din Sibiu.
După Sfânta Liturghie a avut loc ședința Sinodului Mitropoliei Ardealului.
Catedrala Mitropolitan㠄Sfânta Treime” din Sibiu îl mai are drept ocrotitor și pe Sfântul Ierarh Andrei Șaguna.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 20, Ultimul acces: 2026-06-07 08:44:59