PS Antonie: Am fost și suntem un neam cinstitor de Maica Domnului[2017-08-29]de Gheorghe AnghelPS Antonie de Orhei la parohia Adormirea Maicii Domnului din Climauti Donduseni 28 august 2017 (3) Să aducem laude Maicii Domnului și să o rugăm să ne ajute și Ea ne va răspunde și nouă așa cum a răspuns atâtor creștini care au apelat la ajutorul ei, a fost îndemnul adresat de PS Antonie cu prilejul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, conform calendarului iulian neîndreptat. Noi am fost și suntem un neam cinstitor de Maica Domnului, a subliniat Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului în cuvântul său din data de 28 august 2017. Omilia rostită de Preasfinția Sa la biserica din Climăuți a evidențiat evlavia poporului român față de Fecioara Maria. De două mii de ani suntem creștini. Am moștenit de la strămoșii noștri dreapta credință. Și tot de la ei am învățat că dreapta credință înseamnă și cinstirea Maicii Domnului. De două mii de ani înălțăm imne de laudă Maicii Domnului. Ea a spus că toate neamurile îi vor aduce cinste. Și noi am fost și suntem un neam cinstitor de Maica Domnului. Duhul Sfânt ne-a luminat să păstrăm dreapta credință. Și Maica Domnului nu ne-a lăsat. Ne-a ascultat rugăciunile. Așa se explică popularitatea mare a Maicii Domnului la poporul român, a spus PS Antonie. Cuvintele au fost rostite cu prilejul hramului bisericii din satul Climăuți. La acest moment duhovnicesc important pentru comunitatea din raionul Dondușeni, Preasfințitul Părinte Antonie de Orhei a oficiat Sfânta Liturghie și o slujbă de Te Deum, informează Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei. Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul Sfântul Ioan Iacob Hozevitul din Botoșani. PS Antonie a apreciat activitatea pastoral și misionară a părintelui paroh Sergiu și în mod special efortul sfinției sale de a reconstrui biserica după incendiul din luna noiembrie 2016. La sfârșitul lunii noiembrie 2016, comunitatea din Climăuți a trecut printr-un moment de grea încercare. În ziua de 29 noiembrie, în urma unui incendiu devastator, biserica veche din lemn, datată din anul 1834, a ars aproape în întregime. Părintele paroh a fost internat cu arsuri grave în spital. Până la externarea părintelui, membrii comunității au amenajat un paraclis unde, în data de 25 decembrie 2016, părintele Sergiu a oficiat prima Sfântă Liturghie. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 721, Ultimul acces: 2026-08-01 13:23:15
|
Timp total: 0.03s...
[]:1