Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin, noul arhipăstor al Maramureşului şi Sătmarului – Un ierarh dinamic şi misionar[2016-12-27]de Gheorghe AnghelPS Iustin Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat cu ocazia întronizării Preasfinţitului Părinte Iustin Hodea, ca Episcop al Maramureşului şi Sătmarului, marţi, 27 decembrie 2016: Preasfinţite Părinte Episcop Iustin, Prin lucrarea harului Preasfântului Duh, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române v-a încredinţat spre păstorire poporul dreptcredincios din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, venerabilă prin vechimea ei istorică, greu încercată de vitregiile vremurilor, prin înstrăinare şi desfiinţări abuzive, dar tânără şi dinamică prin rectitorirea ei de către vrednicul de pomenire Arhiepiscopul onorific Justinian Chira, în anul 1990, când Biserica Ortodoxă Română a avut posibilitatea de a se organiza în libertate. Mărturisitor şi slujitor al Evangheliei iubirii milostive a lui Hristos, înaintaşul Preasfinţiei Voastre în această demnitate, Arhiepiscopul onorific Justinian Chira, a păstorit cu multă înţelepciune şi râvnă duhovnicească Episcopia Maramureşului şi Sătmarului pe care a rectitorit-o şi a consolidat-o prin creşterea numărului unităţilor bisericeşti (parohii şi mănăstiri), prin edificarea de noi lăcaşuri de cult şi restaurarea celor vechi, prin intensificarea vieţii parohiale şi monahale, a activităţii educative, cultural-religioase şi editoriale. Înţelegând cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos, Care spune: „Secerişul este mult, dar lucrătorii sunt puţini; rugaţi deci pe Domnul secerişului, ca să scoată lucrători la secerişul Său” (Luca 10, 2), vrednicul de pomenire Părinte Justinian Chira v-a chemat, în anul 1994, prin alegerea şi hirotonia Preasfinţiei Voastre ca Arhiereu Vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, să-i fiţi ajutor în lucrarea sa pastorală. Şi, într-adevăr, la această lucrare aţi contribuit cu mult zel misionar şi cu multă osteneală, timp de 22 de ani, armonizând smerenia ascultării cu elanul tinereţii, cuvântul frumos cu hărnicia liturgică şi misionară! Astăzi, cu binecuvântarea lui Dumnezeu, sărbătorim cu multă bucurie, împreună cu întreaga Biserică Ortodoxă Română, dar mai ales împreună cu clerul şi credincioşii din această eparhie, întronizarea Preasfinţiei Voastre ca nou Episcop al Eparhiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului. Calităţile teologice, duhovniceşti şi pastorale deosebite, pe care le-aţi dovedit în slujirea de Arhiereu Vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, ne îndreptăţesc să avem speranţa că slujirea de Chiriarh sau de conducător al Eparhiei, pe care o începeţi astăzi, va fi o lucrare rodnică, binecuvântată de Dumnezeu şi folositoare Bisericii şi Neamului românesc. În comuniune de rugăciune la această sărbătoare binecuvântată, aducem mulţumire lui Dumnezeu pentru darurile revărsate asupra Preasfinţiei Voastre, pe care le-aţi cultivat prin rugăciune şi activitate, prin înţelepciune şi zel pastoral, având totdeauna sfatul părintesc al vrednicului de pomenire Părinte Justinian şi fiind ajutat de colaboratorii de la Centrul eparhial, de cler şi de mănăstiri, de autorităţile locale şi centrale, precum şi de unii oameni generoşi, în lucrarea împlinită spre binele Bisericii noastre şi al societăţii româneşti. Ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, „Păstorul Cel Bun” (Ioan 10, 11) şi „Arhiereul mărturisirii noastre” (Evrei 3, 1) să vă dăruiască mult ajutor în slujirea pastorală, culturală şi socială ca Episcop ortodox român al Maramureşului şi Sătmarului, spre a conduce pe calea mântuirii clerul, monahii şi credincioşii ortodocşi români din această frumoasă eparhie cu o vocaţie deosebită în păstrarea şi promovarea credinţei ortodoxe, a spiritualităţii creştine şi a tradiţiilor culturale româneşti. Acum, la începutul slujirii Preasfinţiei Voastre într-o nouă demnitate şi responsabilitate bisericească, vă încredinţăm, Preasfinţite Părinte Iustin, de preţuirea noastră, precum şi de sprijinul nostru personal şi al ierarhilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în lucrarea sfântă la care aţi fost chemat, spre slava Preasfintei Treimi, bucuria Bisericii noastre şi binele poporului român! Cu părintească binecuvântare şi frăţească dragoste în Hristos, † DANIEL Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1269, Ultimul acces: 2026-09-25 16:49:19
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1