Seminarul Teologic din Craiova si-a praznuit patronul duhovnicesc - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Seminarul Teologic din Craiova și-a prăznuit patronul duhovnicesc

[2016-01-27]
Seminarul Teologic Liceal „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova și-a serbat hramul luni, 25 ianuarie 2016. Programul special dedicat cinstirii Ocrotitorului spiritual a debutat cu Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în paraclisul Seminarului Teologic de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, având alături pe Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei și pe părinții profesori ai seminarului, după cum informează episcopiaseverinului.ro
Urmând unei frumoase tradiții, profesorii, elevii, binefăcătorii și ostenitorii Seminarului Teologic din Craiova au adus cinstire Sfântului Grigorie Teologul, patronul acestei venerabile vetre de teologie ortodoxă. În cadrul Sfintei Liturghii, directorul instituției, diac. prof. dr. Angel Cristian Stăiculescu, a primit rangul de arhidiacon, iar profesorul de istorie, Emil Manea, a fost hirotonit diacon.
În cuvântul de învățătură de la finalul slujbei, IPS Părinte Mitropolit a vorbit despre viața și învățătura patronului spiritual al Seminarului Teologic din Craiova. „Sfântul Grigorie Ierarhul, strălucit și îndumnezeit, care a pătruns cu mintea sa tainele dumnezeirii, este modelul de sfințenie și de viață dedicată cu totul lui Dumnezeu, model de învățător, de dascăl, de cărturar, de om care a apărat dreapta credință în vremurile grele, de încercare a Bisericii împotriva ereziilor și mai ales a ereziilor ariene și semiariene. Așadar, Sfântul Grigorie este arhiereul Mântuitorului Iisus Hristos în primul rând. Este acela care a urmat îndeaproape pe Domnul, așa cum a spus Mântuitorul și cum a îndemnat pe Sfinții Apostoli ca să-I fie următori, ca să facă cele pe care le-a poruncit. Duhul Sfânt i-a fost totdeauna călăuzitor pentru că, dacă Duhul Sfânt găsește un loc prielnic printre oameni, într-aceia așează toate darurile Sale”, a spus Înaltpreasfinția Sa.
Părintele Mitropolit Irineu a subliniat totodată rolul pe care Sfântul Grigorie l-a avut în apărarea dreptei credințe. „Sfântul Părinte este omul cu toate calitățile unui fiu al Bisericii și al Împărăției Cerurilor. Ca om al Bisericii, a fost ales să îi păstorească pe credincioși, să fie pildă de jertfă, pentru că arhiereul este ales dintre oameni, aduce jertfă Mântuitorului Iisus Hristos și pentru sine și pentru ei, dar în același timp se și jertfește pentru credincioși … Așa se face că Sfântul Grigorie a învățat din familie această iscusință de a fi întru totul în slujirea Mântuitorului Iisus Hristos. El a continuat să fie permanent în legătură cu Biserica, cu confrații săi, în primul rând cu Sfântul Vasile cel Mare și cu alți ierarhi de seamă, Grigore de Nyssa, și alți Părinți ai Bisericii noastre. Alături de dânșii a înflorit într-o perioadă deosebit de grea a Bisericii. Pe toți aceștia, deopotrivă cu Sfântul Grigorie Teologul, îi putem socoti astăzi drept: stâlpi ai ortodoxiei, Părinți ai Bisericii, mari dascăli ai lumii și ierarhi”, a adăugat Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Irineu.
După Sfânta Liturghie a fost săvârșită slujba Parastasului pentru ctitorii, binefăcătorii și slujitorii acestui așezământ de învățământ teologic trecuți la Domnul.
Programul de sărbătoare a continuat în sala de festivități a școlii cu tradiționala serbare. În cadrul momentului festiv, elevii seminariști au cuprins o expunere despre viața și opera Sfântului Grigorie Teologul, o scenetă religioasă, precum și recitaluri de poezii și muzică. Frumoasele armonii au fost oferite publicului de corala seminarului, dirijată de profesorul Victor Șapcă. Momentele artistice au fost completate de intervenția corului Colegiului Național Pedagogic „Ștefan Velovan” din Craiova, coordonat de prof. Mihai Mihăiescu.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1185, Ultimul acces: 2026-05-24 07:48:54