Sf. Proroc Ioan Botezătorul cinstit la Biserica Icoanei[2015-01-07]Credincioșii parohiei Icoanei din Capitală l-au cinstit astăzi, 7 ianuarie 2015, pe Sfântul Proroc Ioan Botezătorul. Cu acest prilej, în mijlocul credincioșilor a fost prezent Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop - vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Preasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat fiind de un sobor de preoți și diaconi.Sfântul Ioan Botezătorul a avut o viață austeră În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit celor prezenți despre Sfântul Ioan Botezătorul, arătând că acesta a dus o viață de rugăciune, era îmbrăcat cu haine din păr de cămilă, mânca miere de albine și lăcuste, fiind un exemplu pentru primii asceți ai creștinismului și pentru monahism. Sfântul Ioan Botezătorul a avut o viață austeră. Evanghelia ne spune că purta un veșmânt aspru din păr de cămilă. Se încingea cu o curea și în picioare avea sandale. Mânca doar ceea ce îi oferea pustiul, miere sălbatică și anumite plante sau roadele lor sau din puținele lucruri care se găseau prin pustiu, unde și trăise drept măritori creștini, pentru că părinții lui care l-au dobândit la bătrânețe ca rod al unor îndelungate rugăciuni au murit când el era copil și tradiția iudaică ne spune că el a trăit în pustiul din apropierea Ierusalimului, a spus Preasfinția Sa. Botezul Sfântului Ioan îi pregătea pe oameni pentru întâlnirea cu Mântuitorul Hristos Preasfinția Sa a vorbit și despre faptul că Sfântul Ioan Botezătorul este Înainte-mergătorul Domnului, cel care a pregătit calea și mulțimile pentru primirea lui Mesia, Iisus Hristos. La apa Iordanului Sfântul Ioan Botezătorul boteza cu un botez al pocăinței, altul decât cel pe care avea să ni-l aducă nouă Mântuitorul Hristos, Botezul cu Duh Sfânt spre iertarea păcatelor. Botezul lui Ioan era diferit. Era un botez care îi pregătea pe oameni pentru întâlnirea cu Mântuitorul Hristos, de aceea s-a și spus despre el că era Înainte Mergătorul Domnului, pregătind calea Lui, sau pregătindu-i pe oameni pentru întâlnirea cu El, a mai spus Preasfinția Sa. Viața Sfântului Ioan Botezătorul a fost asemenea îngerilor În iconografia noastră Sfântul Ioan Botezătorul este reprezentat cu aripi de îngeri pentru că viața lui a fost asemenea îngerilor; cel mai mare dintre profeți, cel care a făcut legătura dintre Vechiul și Noul Legământ. Au fost mulți profeți mari în Vechiul Testament, dar nici unul nu a fost mai mare decât Ioan Botezătorul. În primul rând că el a vorbit asemenea celor de demult despre Mântuitorul, dar niciunul dintre profeți nu s-a învrednicit să îl întâlnească pe Mântuitorul așa cum s-a învrednicit Ioan Botezătorul, cel mai mare dintre cei născuți din femeie și cel mai mare dintre profeți, a mai spus Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul. Nimic nu este mai important în viața noastră decât pocăința De asemenea, în cuvântul său, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a vorbit celor prezenți și despre importanța pocăinței în viața oamenilor: Pocăința este un subiect actual pentru toate vremurile și pentru cei din timpul domniei împăratului Tiberiu, atunci când a predicat Ioan Botezătorul la Iordan, și pentru noi și pentru toată vremurile. Pocăința fiecăruia este cea mai importantă. Nimic nu este mai important în viața noastră decât pocăința sau întoarcerea la Dumnezeu. Nici unul dintre pământeni nu poate afirma că este suficient de pregătit a se prezenta înaintea Împăratului Celui fără de moarte, de aceea procesul acesta al pocăinței durează nu doar un ceas, o lună sau un an. Pocăința unei persoane se încheie doar la ușa mormântului. Cei care vor cu adevărat să fie aproape de Dumnezeu vor trebui să experimenteze și să lucreze la propria lor pocăință permanent. De asemenea, în cadrul Sfintei Liturghii a avut loc hirotonirea în treapta de preot a părintelui diacon Marcel Cornel Stavără, după șapte ani de diaconie. La final, Preasfinția Sa a felicitat pe preoții sujitori, pe domnul Neculai Onțanu, primarul Sectorul II Capitală, pentru prezența la Sfânta Liturghie și pentru ajutorul oferit bisericilor din cadrul Sectorului II al Capitalei. Totodată, Preasfințitul Părinte Episcop Timotei i-a felicitat pe toți cei care poartă numele Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, dar și pe părintele paroh Ioan Popescu, protopop al Protopopiatului Sector II Capitală. Apoi, părintele paroh Ion Popescu a adus mulțumiri Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României că a acordat binecuvântarea ca sărbătoarea de astăzi să fie marcată printr-o slujbă arhierească. De asemenea, preacucernicia sa a mulțumit și Episcopului Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, Preasfințitului Părinte Timotei Prahoveanul pentru prezența sa și pentru slujirea liturgică. Din partea parohiei a dăruit Preasfinției Sale o copie a icoanei Maicii Domnului făcătoare de minuni, din cadrul lăcașului de cult. Potrivit tradiției, la hram nu au fost uitați nici ctitorii locașului de cult, care au fost pomeniți la finalul Sfintei Liturghii. La slujbă au participat și autoritățile locale. *** Biserica Icoanei Pe locul sau în preajma actualei biserici clasată monument istoric se afla pe la 1681-1682 un mic schit de lemn. Conform tradiției, icoana Maicii Domnului, ferecată în argint și lucrată de Filip Nicolau Argintarul la 1682, aflată azi în naos, ar fi fost dăruită de domnitorul Constantin Brâncoveanu. De la ea, cu vremea, a început să i se spună Biserica Icoanei. Prima construcție în zid, de plan trilobat, cu trei turle, a fost ridicată de monahul Misail Băbeanu (fost logofăt de taină), la 1745-1750, în vremea lui Constantin Mavrocordat și a lui Grigore al II-lea Ghica. La 1777 ajunge ctitor Panait Băbeanu, căpitan de lefegii, nepotul lui Misail. El reface biserica între 1784 și 1786, în vremea lui Mihai Suțu, și o pictează în frescă, cu ajutorul lui Grigore Zugravul. Biserica se prăbușește la cutremurul din 1838. Ea este reconstruită și repictată în același an. În 1873, Elena Băbeanu restaurează biserica după planurile arhitectului Alexandru Orăscu. Ea instalează aici altarul actual, creat în 1850 și restaurat în 1967 de Ion Taflan. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1505, Ultimul acces: 2026-05-23 02:42:38
|
Timp total: 0,31s...
[]:1