PS Sebastian: Nu există alt model mai potrivit pentru bărbaţii credincioşi[2021-01-06]de Sorin Ioniţe„Noi oamenii greşim luându-ne modele dintre vedetele TV, dintre cântăreţi, dintre oamenii de cultură, sau de incultură ori subcultură, dintre fotbalişti, dintre politicieni… oricum, dintre oameni păcătoşi, în loc să ne luăm modele sfinte, consideră PS Sebastian într-un mesaj publicat pe site-ul oficial al eparhiei. Episcopul Slatinei şi Romanaţilor remarcă faptul că prea puţini îşi mai iau astăzi model pe cel care merită cel mai mult admiraţia noastră – pe cel despre care Însuşi Domnul a spus că este „cel mai mare om născut din femeie” (Luca 7, 28). „Nu există alt model mai potrivit pentru bărbaţii credincioşi decât Sfântul Ioan Botezătorul, iar pentru femei modelul cel mai bun este Maica Domnului”. Ierarhul explică prin ce s-a remarcat Ioan Botezătorul drept cel mai mare sfânt al Bisericii noastre: prin naşterea sa providenţială (Luca 1, 5-25) prin vieţuirea sa în pustie, din pruncie şi până la sfârşitul vieţii prin rolul său unic în iconomia mântuirii – acela de „sfeşnic al luminii”, adică de Înaintemergător al Domnului prin predica sa curajoasă, lipsită de complexe în faţa stăpânirii (Luca, 3) prin faptul că L-a botezat pe Mesia prin aceea că a preferat moartea, în locul compromisului cu puterea seculară (Matei 14, 1-12). „Aceştia constituie pentru noi, creştinii, modele desăvârşite! De aceea şi sunt înfăţişaţi ei de-a dreapta şi de-a stânga în icoana Mântuitorului – Judecător, pentru că ei sunt cele mai bune pilde ale vieţuirii noastre pe acest pământ”. Tu pe cine ţi-ai luat drept model? Care este modelul tău?, întreabă Episcopul Sebastian al Slatinei şi Romanaţilor. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 2006, Ultimul acces: 2026-09-26 21:33:42
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1