Foametea este inacceptabila in 2007 - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Foametea este inacceptabilă în 2007

[2007-01-08]
Papa Benedict al XVI-lea a spus că scandalul foametei cere o schimbare a modurilor de trai, deoarece planeta are suficiente resurse pentru toți locuitorii săi. Papa a spus aceasta în cadrul primei părți a discursului său adresat luni, 8 ianuarie 2007, corpurilor diplomatice acreditate la Sfântul Scaun, în care și-a exprimat îngrijorarea privind situația lumii la începutul anului 2007.
Sfântul Părinte a spus: Cum să nu ne gândim la milioanele de oameni, în special femei și copii, cărora le lipsește apa, hrana sau un adăpost? Scandalul agravant al foametei este inacceptabil într-o lume care are resursele, cunoștințele și mijloacele necesare pentru a-i pune capăt. Ne îndeamnă să ne schimbăm modul de a trăi, a continuat Pontiful, ne reamintește nevoia urgentă de a se elimina cauzele structurale ale proastei funcționări economice globale și de a se corecta modelele de creștere care par incapabile să garanteze respectul pentru mediu și pentru dezvoltarea umană integrală, atât acum cât și în viitor.
Episcopul Romei i-a invitat pe liderii celor mai bogate națiuni să întreprindă pașii necesari pentru a asigura ca țările sărace, care adesea au o bogăție de resurse naturale, să poată să beneficieze de roadele bunurilor care le aparțin în mod legitim. Papa Benedict al XVI-lea a cerut să se continue și accelereze procesul de anulare și reducere a datoriilor țărilor sărace, care nu poate fi condiționat de restructurări ce sunt în detrimentul celor mai vulnerabile populații.
Papa și-a mai exprimat îngrijorarea cu privire la dificultățile din negocierile legate de armele convenționale și de cele de distrugere în masă și la creșterea cheltuielilor militare globale. Problemele de securitate - agravate de terorism, care trebuie să fie condamnat în mod absolut - trebuie să fie abordate dintr-o perspectivă globală și prevăzătoare, a arătat el. Sfântul Părinte a mai menționat lipsa de sprijin pentru organizațiile care se ocupă de crizele umanitare. Aceste organizații au nevoie de un mai mare sprijin, pentru ca să poată fi înzestrate să asigure protecție și asistență victimelor.
Episcopul Romei a tras un semnal de alarmă cu privire la continuele atacuri la adresa vieții, de la concepție până la moartea naturală, care au loc în lume. Papa Benedict al XVI-lea a spus: Astfel de atacuri nu ocolesc nici regiuni cu o cultură cu tradiție în respectarea vieții, precum Africa. Există de asemenea amenințări tot mai mari la adresa compoziției naturale a familiei bazată pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie, și încercări relativizare a acesteia prin acordarea aceluiași statut altor forme radical diferite de uniune. Toate acestea ofensează și contribuie la destabilizarea familiei prin nerecunoașterea naturii ei specifice și a rolului ei social unic. Papa a menționat celelalte forme de atac asupra vieții care sunt uneori comise în numele cercetării științifice. Există convingerea tot mai mare că cercetarea este supusă doar legilor pe care ea le alege pentru sine și că este limitată doar de propriile ei posibilități, a explicat Sfântul Părinte. Acesta este cazul, de exemplu, în încercările de legalizare a clonării umane pentru presupuse scopuri terapeutice.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1789, Ultimul acces: 2026-05-08 21:39:21