Duminica Floriilor | IPS Andrei a acordat Crucea Transilvană parohului de la parohia Mica[2018-04-02]de Gheorghe AnghelIPS Andrei la Parohia Mica în Duminica Floriilor În Duminica Floriilor IPS Andrei a conferit Crucea Transilvană părintelui Gheorghe Ciui de la Parohia Mica din protopopiatul Dej. Distincția i-a fost oferită în semn de apreciere pentru activitatea desfășurată în comunitatea parohială, informează Radio Renașterea. După Liturghie, Ierarhul a binecuvântat lucrările realizate la Biserica ocrotită de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil care datează din 1934. În omilia sa, ierarhul a vorbit despre sărbătoarea Floriilor ca anticipare a Învierii Domnului. Biserica a fost înzestrată cu un iconostas cumpărat de la Mănăstirea Nicula, dăruit mănăstirii în 1944 de parohia Mintiu Gherlii. Duminica Floriilor în istorie Duminica Floriilor sau a Stâlpărilor este una dintre cele 12 sărbători împărătești din cursul anului bisericesc. Menționată pentru prima dată în secolul al IV-lea, sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim a cuprins, întreaga lume creștină, fiind celebrată cu mare fast. Strâns legată de minunea învierii lui Lazăr din Betania, această duminică ne pregătește pentru bucuria pe care o aduce biruința lui Hristos asupra morții din duminica următoare, cea a Învierii. La început, Duminica Stâlpărilor a fost ținută numai de comunitatea creștină din Ierusalim. Având un caracter local, nefiind cunoscută și de alte Biserici, sărbătoarea nu figurează în rândul celorlalte enumerate în Constituțiile Apostolice. Este menționată însă de Sfântul Ioan Gură de Aur (407), de Sfântul Epifanie de Salamina (403), de Sfântul Chiril al Alexandriei (444), care au scris omilii la această sărbătoare, precum și de pelerina spaniolă, Egeria, care o descrie în jurnalul său de călătorie la Locurile Sfinte. Încă din vechime, la Ierusalim era organizat o procesiune de Florii, pelerinaj răspândit acum în aproape toată lumea ortodoxă. În București, procesiunea a fost organizată sâmbătă, la manifestare participând mii de credincioși. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 832, Ultimul acces: 2026-08-12 21:14:56
|
Timp total: 0.03s...
[]:1