Decizie ISTORICA in lumea crestina: Pastele va fi sarbatorit in aceeasi zi (Stiripesurse.ro) - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Decizie ISTORICĂ în lumea creștină: Paștele va fi sărbătorit în aceeași zi (Stiripesurse.ro)

[2016-01-21]
Decizie istorică pentru creștinism. Arhiepiscopul de Canterbury, liderul Bisericii Anglicane, a declarat că poartă discuții cu Papa Francisc și Patriarhul Tawadros al II-lea, care conduce Biserica Ortodoxă Coptă din Alexandria, pentru ca Paștele să fie sărbătorit în aceeași zi a fiecărui an, punând astfel capăt uneia dintre cele mai mari dispute dintre confesiunile creștine.
Liderul Bisericii Anglicane a anunțat, la finalul unei întâlniri cu episcopii din subordinea sa, că negociază deja cu Papa Francisc și Tawadros al II-lea pentru fizarea Paștelui, astfel încât cea mai importantă sărbătoare creștină să nu mai aibă dată variabilă și să fie marcată în același timp de adepții tuturor cultelor creștine, transmite BBC.
În prezent, creștin-ortodocșii stabilesc data Paștelui în funcție de fazele lunii, după indicațiile lăsate în urma primului Sinod Ecumenic, în anul 325. Atunci, liderii creștinilor au stabilit ca Paștele să fie sărbătorit în funcție de Echinocțiul de Primăvară (21 martie). Mai exact, în prima duminică după prima lună plină apărută după Echinocțiu. Dacă prima lună plină apare într-o duminică, atunci Paștele se sărbătorește peste o săptămână, nu în acea zi – regulă impusă la început pentru ca sărbătoarea creștinilor să nu coincidă cu Paștele iudeilor.
Arhiepiscopul de Canterbury și-a exprimat încrederea că schimbarea va avea loc în următorii 5-10 ani, „înainte de pensionarea” sa. Dacă va fi acceptată, modificarea va fi una dintre cele mai importante pentru confesiunile creștine din ultimele sute de ani. Ideea nu este deloc una nouă. Papa Francisc a mai discutat despre posibilitatea fixării Paștelui încă de anul trecut, la o reuniune cu arhiepiscopi catolici din întreaga lume. Atunci, Papa Francisc a declarat c㠄trebuie să găsim o soluție”, potrivit Catholic News Agency. Liderii cultelor creștine
încearcă încă din secolul al X-lea să armonizeze data la care sărbătoresc Paștele, dar și să o fixeze, însă fără succes.
Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Sursa: www.Culte.ro


Contor Accesări: 1181, Ultimul acces: 2024-05-05 05:54:04