Programul Papei pentru ZMT - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Programul Papei pentru ZMT

[2005-08-12]
Vaticanul a făcut public programul complet al primei călătorii în afara Italiei a Papei Benedict al XVI-lea: călătoria în Koln, Germania, pentru Ziua Mondială a Tineretului. Vizita, care va avea loc între 18 și 21 august, va fi și prima vizită papală de mai bine de un an. Ultima a fost făcută de Papa Ioan Paul al II-lea la Lourdes, Franța, între 14 și 16 august anul trecut.

Papa Benedict, care acum se află la reședința de vară de la Castel Gandolfo, va părăsi aeroportul roman Ciampino în dimineața zilei de 18 august, ajungând pe un aeroport german la miezul zilei. După o ceremonie de primire, Papa va merge la reședința arhiepiscopală din Koln, unde va sta pe timpul vizitei papale. După-amiaza Sfântul Părinte se va îmbarca pe o navă pe Rin, iar de la bordul acesteia (RheiEnergie) va susține primul discurs către tinerii participanți la ZMT. Va merge apoi cu mașina la Catedrala din oraș, unde va venera relicvele Magilor. În a doua zi a vizitei, Papa va merge 18 mile până la Bonn, oraș care a fost capitala Germaniei de Vest înainte de reunificarea țării. Aici îl va vizita pe președintele german Horst Köhler la reședința prezidențială, vila Hammerschmidt. Întors la Koln, Papa va participa apoi la un serviciu de rugăciune în sinagoga de aici, adresându-se participanților. La amiază va lua masa cu câțiva tineri participanți la ZMT. Vineri mai spre seară Pontiful se va întâlni cu seminariștii, apoi va participa la o întâlnire ecumenică.

Sâmbătă Papa Benedict va primi liderii politici locali la reședința arhiepiscopală. Printre oaspeți sunt așteptați cancelarul Gerard Schroeder și președintele parlamentului, Wolfgang Thierse. După-amiaza se va întâlni cu liderii islamici locali, tot la reședința arhiepiscopală. Seara se va alătura tinerilor la adunarea impresionantă de pe Marienfeld, un parc de lângă Koln, unde noaptea va fi celebrată vigilia. În timp ce tinerii vor rămâne pe câmpie, Papa se va întoarce la Koln pentru a dormi, și se va întoarce acolo duminică pentru Liturghia de închidere, la care vor concelebra zeci de Episcopi. După Liturghie și Angelus, se va întoarce la reședința arhiepiscopală. Mai apoi, tot duminică, Pontiful se va întâlni cu Episcopii germani, și ulterior cu organizatorii ZMT, pentru a le mulțumi. Seara va merge la aeroport, și după o scurtă ceremonie va lua avionul spre Roma. Înainte de miezul nopții ar urma să fie la reședința de la Castel Gandolfo.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1218, Ultimul acces: 2024-05-17 21:42:07