Postul de radio TRINITAS al Patriarhiei Romane poate fi receptionat si in municipiile Arad si Timisoara - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Postul de radio TRINITAS al Patriarhiei Române poate fi recepționat și în municipiile Arad și Timișoara

[2008-12-20]
 De la sărbătoarea Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul, 18 decembrie 2008, postul de radio TRINITAS al Patriarhiei Române poate fi recepționat și în orașele Arad (pe frecvența de 94,2 MHz) și Timișoara (90,3 MHz), precum și în localitățile limitrofe celor două municipii.

Cele două frecvențe au fost câștigate de Radio TRINITAS în urma concursului național organizat de Consiliul Național al Audiovizualului în perioada 8-10 decembrie 2008, iar în ziua de 17 decembrie a.c. au fost obținute licențele de emisie din partea Autorității Naționale în Comunicații.

Cu sprijinul logistic și financiar al Arhiepiscopiei Timișoarei și al Episcopiei Aradului, Ienopolei, Hălmagiului și Timișoarei și beneficiind de asistența tehnică din partea Societății Naționale de Radiocomunicații S.A. pentru montarea antenelor de emisie pe releele acesteia, echipa de tehnicieni de la Radio TRINITAS a reușit ca într-o săptămână să facă posibilă recepția postului de radio al Patriarhiei Române și în cele două capitale de județ din vestul țării.

În prezent, postul de radio TRINITAS al Patriarhiei Române emite pe 34 de frecvențe audiovizuale terestre și acoperă 85% din teritoriul României. În același timp, din 24 iunie 2004 (Sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul), Radio TRINITAS poate fi recepționat prin satelit în Europa si Orientul Mijlociu si Africa de Nord, iar din 30 noiembrie 2008 (Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României), în America de Nord.

Din 31 decembrie 2002 postul Radio TRINITAS poate fi recepționat și prin internet pe site-urile www.radiotrinitas.ro și www.patriarhia.ro.

Postul de radio TRINITAS a început să emită în seara zilei de 17 aprilie 1998 la Iași, la inițiativa și cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe atunci Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, iar din 27 octombrie 2007 face parte din Centrul de Presă BASILICA al Patriarhiei Române. În momentul de față, Radio TRINITAS are trei studiouri de emisie la București, Iași și Craiova.

Radio TRINITAS se adresează tuturor categoriilor de ascultători. Transmite zilnic – în direct – Sfânta Liturghie și Vecernia, emisiuni religioase, culturale, științifice, muzicale, sociale și informative. Radio TRINITAS promovează dialogul și cooperarea pe plan național și internațional pentru apărarea vieții și demnității umane.

Din anul 2001, Radio TRINITAS face parte din Conferința Europeană a Radiourilor Creștine (C.E.R.C.), iar în anul 2003 a fost declarat de Consiliul Național al Audiovizualului (C.N.A.) cel mai bun post de radio local din România.

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 944, Ultimul acces: 2024-05-14 20:34:34