Brusturi :: Biserica Sf. Arhangheli Stil Vechi - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Biserici

Biserica Sf. Arhangheli Stil Vechi
Brusturi
 HARTA S   HARTA G   ADAUGĂ INFO   ADAUGĂ FOTO   ADAUGĂ MESAJ   CITEȘTE MESAJ 
Religie:Ortodox de stil vechi
Localitate:Brusturi
Comună:Brusturi
Județ:Neamț
Cod poștal:617106
Telefon :NU deținem nr. de Telefon (al preotului sau parohiei)...
Adresă de e-mail :NU deținem adresa de e-mail...
Adrese utile:protoieriaTgNeamt.wordpress.com, www.mitropoliaslatioara.ro, www.comunaBrusturi.ro, www.cjNeamt.ro, nt.prefectura.mai.gov.ro
Preot:Hriscu Gheorge
Hram:Sf. Arh. Mihail și Gavriil
Detalii:Construită în 1947.
Biserica a fost renovată în exterior în 2010.
La aceasta Sf Biserica a slujit insusi Sf Glicherie Marturisitorul care a fost Mitropolit al Bisericii de Stil Vechi din Romania ale carui Sf Moaste se afa la Manastirea Slatioara.
Alte informații:Aceasta Biserica a mai avut inca 2 preoti parohi Buzdea Gheorge si resptectiv Ignat Vasile (Dumnezeu sai odihneasca in pace) , care sunt inmormantati langa Biserica. Cei doi preoti care au murit in 1995 si respectiv 1996 au facut fiecare cate 2 ani de inchisoare in timpul prigoanei.
Actualul preot paroh se numeste Hriscu Gheorge, un preot foarte evlavios.
Nr. vizualizări:52392
Data ultimei vizualizări:2024-03-29 07:18:06
Data ultimei actualizări:2016-04-21 11:21:45
Data încărcării pe sit:2006-05-09 16:02:25
Nr. Mesaje:2
Istorie:
(2011-02-05)
Din inceput am cunoscut dintru marturiile Tale, ca in veac le-ai intemeiat pe ele.” (Ps. 118, 152).”
Pe pitoresti meleaguri bucovinene, prin preajma voievodalei cetati a Sucevei, anume in satul Mihoveni, traia pe la sfirsitul secolului al XIX-lea, familia Tanase, sotul numindu-se Nicolae, iar femeia sa, Rahila. Erau saraci, fara o indestulatoare brazda de pamint si asezarea lor gospodareasca suferea de multe lipsuri.
In ziua de 9 februarie a anului mintuirii 1891, familia aceasta a fost insa binecuvintata de Dumnezeu prin nasterea unui fecior, cel dintii si singurul vlastar, pe care ei l-au botezat intru Hristos cu numele de Gheorghe, ocrotitorul plugarilor si al tuturor cultivatorilor de pamint.
Feciorul acesta nu l-a cunoscut pe tatal sau, deoarece acesta a trecut in viata cea vesnica foarte curind, iar de mama sa abia isi amintea, intrucit si ea l-a parasit cind el avea doar 7 ani. Astfel ca Gheorghe a ramas orfan de ambii parinti la o virsta asa de frageda. Singurul ocrotitor i-a fost fratele tatalui sau, bunicul Ilarion Tanase, in trecut muncitor la caile ferate, iar acum ingrijitor la o vie boiereasca din preajma Iasilor. Bunicul l-a luat pe linga el la locuinta sa din satul Miroslava, dar nici aici Gheorghe nu si-a aflat mingiierea materna caci bunica sa, Ana, se mutase demult la Domnul. Atita doar, ca bunicul Ilarion, fiind un evlavios crestin, i-a sadit in suflet credinta in Dumnezeu, care-i va fi cea mai mare si sfinta mingiiere in viitoarea sa viata. In toate duminicile si sarbatorile noastre bisericesti, il ducea sa se roage in casa Domnului, in biserica satului vecin Comesti, cam la 10 km de locuinta lor.
Bunicul il intovarasea si cu alti copii ai satului, ca sa implineasca si datinile crestinesti si stramosesti, de a merge cu colindele pe la casele satenilor. Si cum Gheorghe avea o fire pasnica, era copil linistit si evlavios, cind ei se duceau cu plugusorul, ceilalti copii i-au dat rolul de preot, ca un fel de prevestire despre destinul sau viitor. Odata, cu prilejul inchipuirii in joaca a unei nunti taranesti, copiii l-au ales pe el ca mireasa. In alt an, Gheorghe l-a reprezentat in colinde pe imparatul. Luind aminte la asemenea intimplari, nu este greu a ne inchipui ca ele erau adevarate prevestiri, deoarece tinarul Gheorghe a ajuns mai tirziu preot cu adevarat, sfintit cu Harul cel dumnezeiesc, si slujind in sfintul altar ortodox, intru slava Mintuitorului nostru Iisus Hristos. In curatenie sufleteasca si trupeasca deplina, ca o fecioara mireasa, el isi va petrece anii vietii puna la intrarea in monahism unde toate dorintele sale duhovnicesti se vor implini. In fine, pentru ca a jucat si ca imparat, in colindele din copilarie, iata cu Darul lui Dumnezeu si din mila Sa cea mare, ajuns in ceata cea inalta a arhiereilor si credinciosii l-au avut si-l au ca pe un mare si ales conducator duhovnicesc, ca Mitropolit crestin-ortodox in Patria sa.
Implinise 19 ani si trebuia sa-si agoniseasca el insusi existenta, piinea cea de toate zilele si imbracamintea. S-a angajat ca muncitor la pepiniera C.F.R. din statia Ciurea, unde se ocupa cu floraria si planta pomi fructiferi. De aici, a trecut la fabrica de mezeluri din Nicolina, suburbia Iasiului.
Dupa sase ani, a mers pe dealul Cetatuia ce strajuieste Iasiul, sa se inchine acolo in biserica sfintului lacas pe culmea dealului. De acolo de sus, se desfasoara o minunata priveliste a orasului Iasi, pina departe spre miazanoapte de-a lungul riului Bahlui, ce trece printr-o margine a orasului, iar pe partea cealalta se zaresc dealuri, paduri si asezari omenesti, pina la Prut. In manastire se adunasera in acea vreme 30 de cuviosi parinti si frati, iar staret era cuviosul ieromonah Teofil, un om duhovnicesc si iubitor de straini. Acesta a inteles ca tinarul Gheorghe este evlavios si ca are rivna pentm viata monahala. Si astfel, l-a primit sa ramina in manastire, avind grija sa i se dea chilie si haine potrivite de frate incepator. Noul incepator isi implinea aici cu sirguinta ascultarile; era blind, evlavios, supus catre staret si ceilalti monahi, purtindu-se cu buna cuviinta, incit toti au inteles ca fratele Gheorghe este vrednic sa ramina in ceata lor.
Dupa numai opt luni de ascultare, in ziua de 24 decembrie 1916, deci in ajunul Nasterii Domnului, fratele Gheorghe este tuns in monahism, shimbindu-i-se numele in Glicherie, nume ce-l va purta in tot restul vietii sale, nume grecesc ce se traduce in limba noastra “om dulce, om cu dulceata”. Asa este rinduiala calugareasca, ca la tundere sa i se dea monahului un nume nou, ca dupa un botez duhovnicesc, pentru o viata noua si acest nume sa inceapa tot cu litera vechiului sau nume de la nastere. Sa luam aminte ca si acest nou nume de Glicherie, arata ca o minunata potrivire cu toate calitatile sale sufletesti, caci dulce era la cuvint, dulce si blajin in ale sale purtari, si toti cei ce se intilneau cu dinsul simteau aceasta dulceata.
Cind fratele Gheorghe a intrat in Manastirea Cetatuia, era in toiul primului razboi mondial, care a fost provocat de Austria contra Serbiei, in urma atentatului de la Sarajevo, in primavara anului 1914, cind a fost asasinat printul mostenitor al Austriei si sotia sa. Deci de aproape doi ani se luptau armatele in apus, dar curind a intrat si Romania in acel groaznic macel, la 15 august 1916, pentru a dezrobi Transilvania de sub jugul austro-ungar si a o readuce la patria mama. Cind fratele Gheorghe a fost tuns in monahism, Romania se afla deci in razboi, iar in urma luptelor, armatele inamice au ocupat sudul tarii si Bucurestiul, locuitorii fiind constrinsi sa se retraga din intreaga Muntenie si Dobrogea, in Moldova. Era o situatie dificila; populatia indura multe lipsuri de hrana si imbracaminte, iar manastirile sufereau si ele, ca toti locuitorii.
Noul calugar Glicherie, era din ce in ce mai osirdnic in ascultarile ce le primea, implinind totul fara cirtire. A fost rinduit la bucataria manastirii, sa ajute la pregatirea hranei pentru toata comunitatea, caci Manastirea Cetatuia avea viata de obste, toti calugarii luind masa impreuna la trapeza. Parintele Glicherie se trezea in zori si pregatea legumele, aprindea si supraveghea focul sau pleca in oras dupa cumparaturi. Dar el avea grija sa asculte la biserica acatistul de dimineata si sa nu lipseasca nici de la celelalte slujbe de peste zi.
Sfantul Ierarh Glicherie al Romaniei – icoana zugravita de monahiile Manastirii Sfanta Ducesa Elisaveta (Feodorovna), din Etna (California, SUA), aflata sub jurisdictia Sfantului Sinod in Rezistenta (Biserica Ortodoxa de Stil Vechi din Grecia).
Dreptul ca finicul va inflori, si ca chedrul cel din Livan se va inmulti. Rasaditi fiind in casa Domnului, in curtile Dumnezeului nostru vor inflori. (Ps. 91, 12-13).
In urmatorul an, 1917, razboiul s-a extins pina la limita Moldovei, provocind boli molipsitoare (tifos exantematic si febra tifoida), care secerau multe vieti. Aproape toti traitorii din manastire au fost incercati de asemenea grele boli; dar monahul Glicherie a ramas cu totul neatins de ele, urmindu-si ascultarile incredintate. Se asezase si la Manastirea Cetatuia un spital pentru bolnavi si soldati raniti, adusi de pe front.
Intr-o zi, parintele Glicherie a vazut in gradina de legume un soldat, care fura legume. Cu glas potolit l-a dojenit, spunindu-i ca daca are nevoie de hrana sau altceva, sa ceara si i se va da. Dar soldatul, mindru, i-a raspuns ca nu are nevoie de aprobarea nimanui. A doua zi, cuviosul Glicherie l-a gasit pe soldat mort sub un gard al gradinii, cu mina inclestata pe un ardei gras. Tot astfel, un alt soldat, dupa ce a rupt castraveti, a murit in salonul de bolnavi, cu furtisagul lui linga el, fara sa fi putut minca din ei. In acele zile, manastirea a fost vizitata de insusi Mitropolitul Moldovei, Pimen, care mergind printre soldatii din spital, le-a spus sa se fereasca de a mai fura din putinele avutii ale manastirii si sa ceara daca au nevoie de ceva; altfel, pedeapsa va veni asupra lor, asa cum deja se si intimplase.
Staret acum, devenise protosinghelul Daniil Ciubotariu, un evlavios calugar, care mai tirziu a devenit staret la marea lavra moldoveneasca, Manastirea Neamt. Si acest staret a luat aminte la vrednicia monahului Glicherie, la viata lui cuvioasa, propunindu-l Mitropoliei pentru a fi ridicat ia o treapta mai inalta si astfel, in ziua de 11 ianuarie 1918, a fost hirotonit intru diaconie in catedrala mitropolitana, de catre arhiereul vicar Antim Petrescu, care i-a daruit si doua din cartile sale, Patericul si “Pustnicul din Carmel”, pe linga duhovnicesti sfaturi si indemnuri catre o viata tot mai cuvioasa.
Si ca ierodiacon, Glicherie facea ascultare la bucatarie, pe linga slujba la biserica, pentru ca el se deprinsese a pregati masa de obste si parintii si fratii erau multumiti de priceperea lui. In acel an, la hramul Manastirii Cetatuia, adica de Sf. Apostoli, pe cind vroia sa pregateasca obisnuitul bors calugaresc, a observat ca in camara nu mai sunt taritele trebuincioase. S-a amarit foarte tare, pentru ca trebuia sa coboare in oras si masa de obste s-ar fi intirziat. Cind se zbuciuma mai mult in suflet, a intrat in bucatarie parintele eclesiarh care i-a adus un pachetel de sare de lamiie, adus de un crestin care l-a confundat cu un pachetel de tamiie si astfel a trecut ierodiaconul bucatar si peste aceasta neasteptata intimplare.
El avea o mare evlavie catre Maica Domnului si se ruga de multe ori in genunchi in fata sfintei sale icoane din biserica, asa cum a avut tot restul vietii evlavie catre Nascatoarea de Dumnezeu. Se hotarase atunci sa faca si el o icoana cu chipul Maicii Domnului, pe care sa o aseze in biserica. Dar socotindu-si banii, a vazut ca nu erau de ajuns. S-a dus la monahul care ingrijea palatul mitropolitan si a batut smerita metanie, in timp ce acesta trecea pe la manastire in drum spre via Mitropoliei. L-a rugat deci sa-l ajute cu bani, dar monahul i-a raspuns ca nu dispune de o asemenea suma. Dupa ce a plecat calugarul, parintele Glicherie s-a dus in gradina sa culeaga legume si a gasit un portofel cu 500 de lei. Era portofelul monahului care plecase, care vazind ca a pierdut portofelul cu bani, a facut cale intoarsa. Ierodiaconul Glicherie i-a inapoiat portofelul si a fost rasplatit cu 50 de lei, suma care i-a permis sa rezlizeze icoana dorita.
Cuviosul Glicherie a slujit ca diacon nu numai la Manastirea Cetatuia ci si in bisericile Manastirii Frumoasa, Sf. Vasilie si Sf. Nicolae. In mod special, ii placea sa-l asculte pe parintele Constantinescu de la Sf. Nicolae, care era slujitor convins, cu adinca duhovnicie si care iubea monahii.
In anul 1920, dupa incheierea razboiului, staret al Cetatuiei era cuviosul Trifon Sturza. Acesta i-a dat parintelui Glicherie ascultarea de eclesiarh, adica sa poarte de grija de biserica, de slujbele in ea, de curatenia ei si de gospodarirea ei. Dovedind cuviosul Glicherie intelegere si buna indeplinire a acestei ascultari, staretul l-a propus pentru hirotonisire intru preotie, ceea ce fiind aprobat, s-a savirsit in ziua de 29 iunie 1920, la praznicul Sf. Apostoli, de catre insusi Mitropolitul Pimen Georgescu al Moldovei.
Cu binecuvantarea cuvenita, ieromonahul Glicherie a mers sa se inchine la marea lavra Neamt, unde staretea protosinghelul Daniil Ciubotariu, fostul staret al Cetatuii. Acesta s-a bucurat foarte mult de venirea acolo a cuviosului Glicherie si l-a retinut pe loc un an, punindu-l sa slujeasca regulat in biserica voievodului Stefan cel Mare si in celelalte paraclise, la diferite evenimente.
Prin schimbarea de staret, la Cetatuia a venit ieromonahul Ghelasie Stamati, de la Manastirea Neamt. Cunoscandu-l bine pe cuviosul Glicherie si dorind sa-l aiba de impreuna slujitor, acela a staruit si l-a adus din nou la Cetatuia, manastirea sa de metanie in luna octombrie. Dar abia dupa patru luni, un ordin al stapanirii l-a adus in octombrie 1922 la Mitropolia din Iasi ca preot slujitor, unde a ramas un an, cand la interventia staretului de la Neamt, Daniil Ciubotaru, cuviosul Glicherie este numit de Mitropolie ca igumen al schitului Procrov, dependinta a marei lavre. Acest schit a fost intemeiat de un episcop al Romanului, pe o culme din lantul muntilor ce inconjoara Manastirea Neamt, o asezare foarte placuta. Cu o oarecare osteneala se urca de la manastire pana la Procrov, iar daca se coboara in cealalta parte, se ajunge in drumul Pipirigului si se ajunge aproape de cealalta mare manastire, Secu.
Pentru conducerea schitului, i s-a dat cuviosului Glicherie ca ajutor, un ierodiacon, David Bidascu, din Manastirea Neamt, un suflet ales de calugar, ravnitor, sincer si devotat Aici s-au legat amandoi sufleteste, ca niste adevarati frati, sa se roage impreuna, sa munceasca impreuna, sa se bucure si sa sufere impreuna si niciodata sa nu se mai desparta in viata lor, pe acest pamint. Sfintita a fost aceasta fratie intre ei, caci au trecut prin ispite si grele furtuni amandoi nedespartiti, cu curaj si barbatie s-au ostenit in neincetate rugaciuni, au purtat posturi lungi si grele dar si unul si celalalt au crezut cu aceeasi tarie in Pronia dumnezeiasca.
Cand au venit amandoi la schitul Procrov, au aflat acolo trei calugari batrani si un frate. Peste tot bantuia ruina, lipsurile, iar flacara monahismului se stingea. Au pornit imediat la lucru: au reparat chiliile, au intarit gardurile gospodariei si au reinviat viata bisericeasca a schitului cu sfintele si cuvenitele rugaciuni, s-au ingrijit ca la trapeza sa fie hraniti toti. Clopotele au inceput sa rasune din nou pe vaile din jur, iar tipicul Sf. Sava si-a reluat locul cuveni, si astfel s-a reinviorat viata monahala.
Credinciosii din jurul Procovului s-au tot inmultit. Orice drumet sau inchinator, ce ajungea pana la schit, in afara de minunatele privelisti, gasea acolo si hrana si adapost, iar sfintele rugaciuni il inaltau duhovniceste, pregatindu-l pentru faptele curate si crestinesti ale neamului nostru.
Aici este potrivit sa se scrie, ca pe tot cursul desfasurarii primului razboi mondial, parintele Glicherie a avut mai multe vedenii despre ce avea sa se intample sau care va fi deznodamantul final, dar pe care el nu le-a inteles atunci ci numai dupa terminarea razboiului, cand dandu-si seama de potrivirile dintre evenimente si visele avute, le-a povestit parintelui David si celorlalti apropiati ai sai. Astfel, in ianuarie 1916, inainte cu cateva luni de a intra in Manastirea Cetatuia, razboiul fiind in toi, a avut o vedenie. Era intro zi de miercuri, in ajunul Bobotezei. I s-a aratat o harta mare cu tarile din centrul Europei. Fiecare tara avea cate un reprezentant. O parte din ei stateau in genunchi, iar cel al Rusiei avea niste haine rupte si zdrentuite, ca nimeni altul. Reprezentantii Romaniei si Serbiei, care se aflau in granitele tarii lor, erau imbracati in haine noi, frumoase si se aratau tare veseli.
Dupa doua zile, vineri, i s-a aratat si acest tablou: un militar invesmantat in haine militare romanesti, pasea curajos, singur, inainte, purtand in maini steagul tricolor romanesc si asa se indrepta spre Basarabia. Cand a ajuns militarul la malul Prutului, care pe atunci era linie de granita intre Romania si Rusia, i-a iesit inainte un soldat rus, purtand si el steagul rusesc. Acesta s-a plecat cu steagul in fata militarului roman si i-a predat steagul Rusiei.
Din anul 1924, incepe o viata grea, plina de suferinte si incercari pentru acesti doi monahi, ieromonahul Glicherie si ierodiaconul David.
Sfantului Ierarh Glicherie Marturisitorul, icoana de la catapeteasma bisericii Manastirii Adormirea Maicii Domnului din Bucuresti.
“Si am grait intru marturiile tale inaintea imparatilor si nu m’am rusinat. (Ps. 118, 46).”
In acest an, 1924, s-a infaptuit in biserica romaneasca reforma calendarului, adica s-a introdus in calculul zilelor si sarbatorilor de peste an, calendarul gregorian, pe care statul nostru il folosea deja, in timp ce pana atunci Biserica noastra isi socotea sarbatorile anului si Sfintele Pasti dupa calendarul iulian, adica dupa stilul vechi. Intre aceste doua calendare exista diferenta ca cel iulian se afla cu 13 zile in urma celui gregorian si biserica si toate unitatile ei, cand aveau contacte oficiale cu autoritatile de Stat, trebuia sa scrie data dupa ambele calendare, astfel: 1/14, 15/28 etc. Ziua hotarata de Sf. Sinod pentru a incepe folosirea noului calendar a fost fixata la 1 octombrie, zi care a devenit 14 octombrie, ziua de pomenire si slavire a Sfintei Preacuvioasei Maici Parascheva, cea sarbatorita cu multa evlavie, mai ales in Moldova.
A ajuns acest ordin si la schitul Procrov, respectiv ca ziua de 1 octombrie sa devina 14, explicandu-se in ordin ca sfintii scrisi in calendarul anului 1924 intre 1-14 octombrie, sa fie pomeniti in urmatoarele 13 zile, pe langa sfintii trecuti in acele 13 zile. A fost ordin ca oricare altul, administrativ sau economic. Dar in schitul Procrov nu se mai aflau doar trei calugari ca la inceput, in 1922, cand a fost numit staret parintele Glicherie, ci, datorita progresului duhovnicesc al vietii de obste, se adunasera aici si alti cuviosi, ajungand numarul lor la 12 monahi. Citind ordinul sosit, acesti monahi, toti intr-un singur glas, au declarat ca reforma ar fi buna pentru astronomie, dar nu si pentru Biserica Ortodoxa. Intrebarea era de ce n-au primit aceasta reforma calendaristica si celelalte Biserici ortodoxe? Au considerat aceasta schimbare ca pe o sminteala a randuielilor noastre bisericesti. Si astfel, schitul Procrov a continuat a sluji tot dupa calendarul vechi, iulian, hotarand ca unii dintre monahi sa caute carti lamuritoare si sa se sfatuiasca cu alte fete bisericesti, specializate in drept canonic si randuieli bisericesti. Asa s-a desfasurat viata in schitul Procrov din octombrie 1924 pana in anul 1925, cand a venit un nou ordin in privinta calcularii praznuirii Sf. Pasti, pentru anul 1926.
Ieromonahul Glicherie Tanase.
Intre timp, parintii din Procrov, au citit scrisoarea ieromonahului Arsenie Cotea din Sf. Munte Athos, in care binecredinciosii crestini din Romania sunt indemnati sa urmeze Bisericii Rasaritului si sa se departeze, sa fuga de noua reforma calendaristica, care nu este canonica si duce catre catolicism. Curand, acest Arsenie, a venit si in Romania si intr-o zi a vizitat si schitul Procrov, insotit de episcopul Visarion Puiu. El a tiparit, aici in Romania cartea “Boldurile”, care acuza schimbarea calendarului, iar intorcandu-se in Sf. Munte a mai publicat si alte carti, tot impotriva schimbarii calendarului, cum ar fi “Trambita sihastrilor” si “Biciul impletit“. (n. noastra: o alta lucrare de capatai pentru aceasta chestiune, este cartea „Boldurile Sfintei noastre Biserici Ortodoxe de Rasarit“).
Dar tulburarea cea mai mare in Biserica a avut loc dupa hotararea Sf. Sinod de a praznui Sf. Pasti in anul 1926, cu 13 zile inainte, adica dupa stilul nou. Considerand ca acest lucru este impotriva canoanelor, care stabilesc in mod precis cum trebuie sa se calculeze data de praznuire a Sf. Pasti in fiecare an, in raport cu pastele evreilor, ieromonahul Glicherie si ierodiaconul David, au hotarat sa paraseasca schitul Procrov si sa se departeze de orice biserica in care se vor praznui Sf. Pasi dupa calendarul iulian. Cuviosul Glicherie a fost chemat jos, la Manastirea Neamtului, de care apartinea schitul Procrov si a stat de vorba cu vladica Nicodim Munteanu, fost Arhiepiscop al Chisinaului, care era staret al lavrei. Acesta l-a indemnat pe cuviosul Glicherie sa primeasca calendarul nou, iulian si in schimb va primi pe langa Procrov si staretia celuilalt schit din apropierea manastirii, Vovidenia.
Dupa ce s-au sfatuit, cuviosii Glicherie si David, n-au primit propunerea, cugetand ca cinstea si rangurile pamantesti sunt trecatoare si multi au fost inselati astfel prin ademeniri cu onoruri ca sa se departeze de la dumnezeiasca invatatura a Domnului. Au mai hotarat sa nu stea in calea celorlalti care doresc sa serbeze Sf. Pasti pe stil nou, impiedicandu-i sa savarseasca reforma calendaristica, pe care ei o considerau necanonica si neindreptatita. Si astfel, cu durere in suflete, au parasit amandoi schitul Procrov, pornind spre munti, pe carari necunoscute, prin desisurile padurii pana ce au ajuns la Rapa lui Coroi, aproape de schitul Sihla, in ziua de 18 noiembrie 1925. Aici erau departe de ochii autoritatilor si cu mare osteneala au sapat si au izbutit sa construiasca un bordei, bine camuflat si in el au petrecut ascunsi, toata iama. Apoi, la sosirea primaverii anului 1926, s-au straduit si au ridicat alt salas, mai incapator, cu trei despartituri, din care una era destinata pentru paraclis, in care sa savarseasca slujbele bisericesti si sa-si rosteasca rugaciunile.
Dupa un timp, acolo s-au mai retras inca trei calugari, din schitul Sihastria, anume ieromonahul Pamvu si doi frati ai sai, Veniamin si Galaction, tot din pricina reformei calendarului, si acestia si-au lucrat adaposturile necesare in apropiere, intemeind astfel o mica comunitate calugareasca.
Se stia ca aproape 60 de monahi din chiar Manastirea Neamt, n-au primit calendarul nou si mai ales schimbarea modului de a praznui Sf. Pasti, fiind mare framantare si acolo. Anevoioasa viata au petrecut aici in bordeiul din padurea Sihlei cuviosii Glicherie si David, ca si sihastrii din vechime, care se retrageau din lumea plina de inselaciuni, tulburari si rautati. Nici aceia, nici acesti romani n-au cugetat sa faca rau cuiva, ci doar sa poata trai si ei in pacea sufletului lor, dupa convingerea ce si-au facut, mai ales in ceea ce priveste sarbatoarea Sf. Invieri. In aceasta singuratate, ei obisnuiau sa-si gaseasca de lucru, socotindu-l ca pe o ascultare calugareasca. De pilda, ieromonahul Glicherie cutreiera padurile ca sa culeaga bureti, cobora la manastirea Neamtului din cand in cand si primea in taina, la schimb, paine cat putea duce, pe care o facea pesmeti. Au aflat si izvorase de apa limpede. Cuviosul David, s-a aratat iscusit in cioplirea lingurilor din lemn, foarte frumos lucrate si ornate. De rugaciune nicidecum nu se lasau, cu toata oboseala trupeasca si savarseau pravila si randuielile mai cu seama in noapte, la lumina de opait sau de lumanare. Cat de mult le placea sa asculte ciripitul pasarelelor, care le dezmierda sufletele! Vedeau si erau vizitati deseori si de diferite fiare salbatice, dar nimic n-au patimit de la ele, asa cum citim in povestirile despre pustnicii si sihastrii crestini.
Se cuvine aici sa mai amintim si acestea. Cu doua luni inainte de schimbarea calendarului, s-a produs un fapt insemnat in biserica mare a Manastirii Neamt. Era in ajunul Adormirii Maicii Domnului. Parintele eclesiarh venise in biserica sa pregateasca cele necesare, sa aprinda lumanari si candele pentru slujba Miezonopticii. Vremea era linistita cu cer senin si impodobit cu stele; nici urma de nor nu se vedea. Totusi, deodata, din inaltimea cerului s-a slobozit un fulger grozav, care a patruns printr-o fereastra din turla bisericii, a ajuns in fata icoanei facatoare de minuni a Maicii Domnului, a lovit intr-o lespede din podea pe care a ingropat-o in pamant, iar din curentul puternic ce s-a produs, sfesnicul din fata icoanei s-a miscat intr-o parte odata cu piatra in care era fixat. Cand au intrat parintii si fratii la rugaciune, eclesiarhul le-a povestit intamplarea si toti privind urmarile fulgerului, au zis ca a fost un semn dumnezeiesc.
Iata si un alt fapt. Cand a ajuns cuviosul Glicherie la Rapa lui Coroi, in pustietatea aceea, ganduri si framantari sufletesti l-au cuprins. Noaptea mai ales, dupa indelungate rugaciuni, il chinuiau grele ganduri. Cum se face – isi spunea el – ca in tara noastra, atat de multi preoti cu inalta invatatura teologica si o multime nenumarata de intelectuali, isi parasesc calendarul vechi bisericesc, pe care il respecta poporul cu scumpatate din stramosi, asa cum l-au lasat Sf. Parinti ai Bisericii noastre ortodoxe si eu sa nu fac la fel ca ei, eu sa raman pe stil vechi? Oare nu gresesc eu in fata lui Dumnezeu? Tarziu, in noaptea aceea de referinta, a avut o minunata vedenie in chipul acesta: Se facea ca de la apus s-a ridicat un nor foarte intunecat, ce cauta sa acopere lumea intreaga si venea cu furie spre rasarit, clocotind ca un balaur. In fata acestui nor se iscase o napraznica furtuna, ce purta un lant negru ca pacura, pe care se aratau cruci negre; lumea toata era infricosata. Dar privind spre rasarit, se vedea venind dintr-acolo, un alt nor alb ca zapada, stralucind ca aurul si inaintea lui era tot un lant insa de aur, pe care erau agatate tot cruci aurite. Privind spre norul de la rasarit mai mult, acolo s-a aratat un sobor de arhierei, pornind deasupra acelui nor si imbracamintea lor era aurita. Intr-un loc anume, norul de la rasarit s-a ciocnit cu cel de la apus si acesta s-a prabusit, iar in locul lui s-a intins p mare de apa ce a cuprins tot pamantul. Peste valurile acestei mari plutea singur, cuviosul Glicherie, innotand si luptandu-se din greu cu valurile napraznice. Cuprins de deznadejde, cuviosul a inceput sa planga cu amar. Dar in fata i-a aparut un chip de calugar, ce calca peste apele acelei mari, avand infatisarea Domnului nostru lisus Hristos, iar fata Lui stralucea ca soarele. Cand s-a apropiat, cuviosul Glichene, care se simtea cufundat pana la subtiori, i-a sarutat picioarele. El s-a aplecat si apucandu-l de o mana, i-a zis: “Daca ai vazut acestea toate, mergi de spune in lume ca aproape este sfarsitul” si indata s-a facut nevazut si a disparut si marea. Cuviosul s-a desteptat, uimit de aceasta minunanta vedenie, numai dupa ce a fost scuturat puternic de cuviosul David, care l-a auzit plangand. Dar cuviosul Glicherie era atat, de tulburat de vedenie si de plans, incat n-a putut sa-i povesteasca fratelui sau duhovnicesc, nimic din cele ce s-au intamplat. Si aceasta infatisare de noapte, cu zbucium, cu plangere, dupa indelungata sa rugaciune a fost tot un semn ceresc.
Cuviosii Glicherie si David, au trait in bordeiul de la Rapa lui Coroi, aproape doi ani, adica de la 15 noiembrie 1925, pana la 14 noiembrie 1927. Atunci s-au sfatuit si au hotarat ca ar fi bine sa mearga la inchinare in Sf. Munte Athos. Dar n-aveau bani trebuinciosi pentru drum. Atunci si-au mai vandut din haine, au cosit toata vara fanul schitului Sihla, au scos pasapoartele necesare si s-au imbarcat pe un vapor in portul Constanta. Au ajuns in Grecia la Salonic, unde au luat un alt vapor ce i-a transportat pana la portul de acces in Sf. Munte, Dafni. Au inceput pelerinajul, inchinandu-se la toate manastirile grecesti, rusesti, sarbesti, bulgaresti si romanesti, precum si la toate schiturile si chiliile mai mici, intrand si printre pesterile marilor nevoitori si pustnici atoniti.
O adanca mangaiere le-a umplut sufletul, vazand multa duhovnicie la parinti, rugaciuni si sfinte slujbe nesfarsite, ziua si noaptea. In cele din urma, ei s-au asezat la schitul Bunavestire, ce apartine de marea manastire greceasca Pantocrator, pentru ca aici era nevoie de brate de munca. Si astfel, cuviosul David, alaturi de fratii calugari veniti din Manastirea Neamt si din toata Moldova, a lucrat pe mosia Manastirii Pantocrator, iar cuviosul Glicherie era chemat sa slujeasca Sf. Liturghie la schitul romanesc Prodromu, alaturi de staretul schitului, arhimandritul Ioasaf, fiecare pe rand, cate o saptamana. La Prodromu, staretul Ioasaf, un batran foarte evlavios, era multumit de felul in care vietuiau cei doi cuviosi Glicherie si David si, dupa o vreme, i-a tuns pe amandoi in schivnicie. Au avut parte de mari bucurii duhovnicesti, cum ar fi participarea la o Sf. Liturghie savarsita in ziua de 24 iunie, de Nasterea Sf. Ioan Botezatorul, la biserica Schitului Acoperamantul Maicii Domnului de pe cel mai inalt varf al Athosului, impreuna cu alti cuviosi de la Prodromu. In Sf. Munte, cei doi cuviosi au petrecut un an, in adanca liniste, rugandu-se neincetat pentru iertarea pacatelor si mantuirea sufletelor lor. Nu i-a suparat nimeni cu nimic si mai mult decat atat, toti i-au considerat si i-au imbratisat ca pe adevaratii frati intru Hristos. Chiar si cei straini, grecii, bulgarii, sarbii, i-au inconjurat cu dragoste crestineasca si le-au venit in ajutor. Ca intr-o binecuvantata gradina a Maicii Domnului, ei s-au desfatat duhovniceste. Monahii de acolo sunt feriti de multe ispite ale vietii si se simt inchinati numai lui Dumnezeu. Ferice de ei! Frumoasa si binecuvantata viata au aflat cei doi cuviosi si la calugarii romani din Sf. Munte Athos. Vrednice pilde au fost pentru ei, staretul Ioasaf al Prodromului, precum si doi ieromonahi cu numele Ignatie, unul de la schitul romanesc Lacu, iar celalalt, fusese staret la manastirea greceasca Xiropotam si apoi se retrasese la o chilie romaneasca. Acolo, timp de aproape 1000 de ani au trait mari personalitati ale vietii monahale, calugari cu inalta pregatire teologica. Tot in Sf. Munte a fost infiintata si prima Academie teologica, acolo a vietuit Sf. Athanasie si alti cuviosi carturari, care au lasat mostenire nenumarate scrieri teologice si filozofice, in manuscris, de mare valoare. Din Sf. Munte s-au ridicat patriarhi si mitropoliti vestiti, ce au aparat Ortodoxia si viata crestineasca curata. Acolo viata e dominata de Duhul credintei, de nadejde si nefatarnica dragoste in Hristos. Cine trece pe la cele 20 de mari manastiri atonite, are prilejul sa asculte prelungite si miscatoare sfinte slujbe si sa se inchine, sa ingenuncheze si sa sarute numeroasele sfinte moaste asezate in splendide racle, lucrate din diferite materiale scumpe si impodobite cu maiestrie. Timp de un an si ce doi cuviosi, Glicherie si David, s-au convins si au apreciat viata monahala inalta din Athos, jertfelnicia calugarilor de acolo si au vazut cum traiesc ei in continua rugaciune a mintii, in slujba neincetata pentru Dumnezeu. Pilda lor le-a fost de mare folos si au cautat sa se asemene lor, in tot restul vietii lor pamantesti.
In ziua de 14 septembrie 1928, acesti doi cuviosi parinti, dupa ce si-au luat cuvenita binecuvantare de la staret, alti proiestosi si de la toti parintii si fratii cunoscuti, au parasit cu regret Sf. Munte Athos si au pornit inapoi spre patria lor, Romania. Vaporul i-a dus pe aceeasi cale, prin Salonic, Constantinopol (Istanbul), intrand in Marea Neagra, unde i-a surprins o furtuna groaznica, cu valuri uriase care au lovit toata noaptea catargele vaporului. Abia spre dimineata, furtuna s-a mai domolit si desi nu mai trageau nadejde sa scape cu viata, au reusit sa ancoreze in portul Constanta, unde toti s-au mirat cum au scapat cu viata si vamesii nici nu le-au mai facut obisnuitul control.
Multumind lui Dumnezeu ca s-a milostivit si i-a izbavit de moarte napraznica, cei doi cuviosi s-au indreptat spre muntii Neamtului, la aceeasi Rapa a lui Coroi, la bordeiul parasit in urma cu un an. Acolo s-a reintalnit cu ieromonahul Pamvu si ceilalti frati ai sai, care s-au bucurat foarte mult de revederea cuviosilor.
Sfantului Ierarh Glicherie Marturisitorul, icoana pictata de maicile manastirii Bunavestire, judetul Calarasi.
†††
“Putin de nu m’au sfarsit pe mine pe pamant: iar eu n’am parasit poruncile Tale.” (Ps. 118, 87).
Mai tarziu, spre toamna, s-a intamplat ca doi ciobani ce venisera cu turmele de oi la pascut, sa descopere bordeiele lor. Acestia erau din comuna Vanatori-Neamt si se numeau Ioan si Mihai Urzica. Dupa ce s-au cunoscut si s-au imprietenit, cei doi ciobani l-au rugat pe parintele Glicherie sa coboare in sat la ei.
Abia la 6 ianuarie 1929, la Praznicul Botezului Domnului, cei doi cuviosi s-au dus in acea comuna si au slujit sfintirea apei pentru niste credinciosi. De acest lucru a aflat preotul locului, din Vanatori, pe nume Barliba si a anuntat jandarmii care s-au dus si-au cautat bordeiele la Rapa lui Coroi si i-au arestat pe cei doi. Dupa ce i-au adus la postul de jandarmi din comuna unde au fost batjocoriti cu mare rautate, apoi i-au dus pe jos la Tg. Neamt si ulterior la legiunea de jandarmi din Piatra Neamt, unde li s-au intocmit actele respective si au fost trimisi in fata tribunalului din acel oras. Acesta a fost inceputul necazurilor.
La tribunal, cuviosii au fost interogati: pentru care motiv s-au “infundat” ei in padure, cum se numeste si unde este locul in care se ascund ei. Ei au raspuns drept si curajos, ca toate acestea le-au facut din cauza schimbarii calendarului, mai ales a Sf. Pasti, pe care ei o socotesc fara de lege, iar locul in care s-au retras se numeste “Rapa lui Coroi”. Procurorul, care ii ancheta, a recunoscut ca numele de Coroi este istoric si este chiar numele lui de familie, deci nu considera ca ar constitui o infractiune retragerea lor acolo. Ca urmare, tribunalul i-a pus in libertate si astfel cuviosii s-au intors la bordeiul lor.
In Postul Mare din acelasi an, unii locuitori din comuna Vanatori-Neamt s-au suit la Rapa lui Coroi si l-au luat pe cuviosul Glicherie cu dansii, la casele lor din comuna ca sa le slujeasca diferite ierurgii si sa-i marturiseasca. Multi dintre acesti sateni il cunosteau pe parintele Glicherie de cand era la Manastirea Neamt sau Pocrov. El a ales casa lui Ion Urzica si a sfintit o camera pe care a transformat-o in paraclis, devenind loc de rugaciune. Multi credinciosi din localitate, chiar si unii calugari veneau acolo la rugaciune.
Preotul Barliba, auzind acestea, s-a umplut de nestapanita manie, vazand ca o parte din enoriasii sai il ocolesc, nu mai vin la biserica satului, vor slujbe dupa stilul vechi si astfel veniturile sale se imputineaza. A mers din nou la postul de jandarmi, i-a convins pe acestia ca cei doi cuviosi sunt dusmanii tarii si socotind ca sunt “aparatorii intereselor nationale”, desi tribunalul nu le gasise nici o vina, au urcat din nou la munte si l-au arestat pe Pr. Glicherie. Dupa ce i-au coborat la post, i-au arestat si pe fratii Urzica. Pe toti, jandarmii i-au pus intr-o caruta, impreuna cu alte obiecte de cult si carti confiscate din paraclis si batjo-corindu-i neincetat si aruncand blasfemii asupra celor sfinte, i-au dus la Piatra Neamt.
Cuviosul David a scapat ca prin minune, deoarece in momentul arestarii el nu era la bordei, ci se afla in padure dupa lemne si culegand bureti pentru hrana. Cand jandarmii goleau paraclisul din casa lui Urzica, protopopul locului, fiind chemat de preotul Barliba, s-a urcat in picioare pe Sf. Masa, manca din anafora si fuma tigari, uitand ca tot ce batjocorea el, fusese sfintit de sujitori care erau purtatori ai Harului sfintitor.
Cuviosul Glicherie a fost inchis timp de trei luni la Piatra Neamt, pana la proces, deoarece preotii din Vanatori au indus in eroare pe judecatori, spunand ca au de a face cu un preot fals, care nu are hirotonie canonica. La proces, au venit cativa calugari din Manastirea Neamt, care au declarat ca parintele Glicherie este hirotonisit canonic, are darul preotiei, nu este fals si judecatorul l-a absolvit de orice vina, punandu-l in libertate si restituindu-i toate cartile si obiectele de cult confiscate abuziv.
In cursul acestor trei luni de detentie la legiunea de jandarmi din Piatra Neamt, pana la proces, cuviosul Glicherie a suferit mult, fiind persecutat si batjocorit de jandarmi in toate felurile. L-au dus intr-un beci, unde veneau noaptea jandarmii in stare de ebrietate si-l bateau pe rand, pana oboseau, iar ziua era obligat sa spele pardoseala din incaperi, in timp ce jandarmii se urcau pe spatele lui sau il bateau cu cruzime, incat peretii erau plini de sangele cuviosului.
Potrivit hotararii tribunalului din Piatra Neamt, care l-a eliberat, cuviosul Glicherie a fost oprit de a se mai intoarce in padure, la bordeiul sau. De aceea, el a ramas in Tg. Neamt, in casa brigadierului silvic V. Garleanu si numai cuviosul David mai traia in coliba de la Rapa lui Coroi. Pe cand locuia cuviosul in Tg. Neamt, a primit doua carti scrise de parintele Arsenie Cotea din Sf. Munte Athos, “Biciul impletit” si “Trambita sihastrilor”, de care am amintit anterior. Cineva a anuntat insa autoritatile, care au facut perchezitie si gasind cartile, l-au acuzat pe parintele Glicherie de propaganda ostila si intaratarea poporului impotriva schimbarii calendarului, spunand ca acele carti ar fi fost tiparite chiar de el, in tara. Pana la sosirea jandarmilor care trebuiau sa-l aresteze, cuviosul a reusit fuga pe o alta usa, dezbracat si descult prin zapada si s-a ascuns in alta casa. Jandarmii i-au arestat atunci pe brigadierul silvic, Vasile Garleanu si pe sotia sa. A doua noapte, in urma denuntului venit de la un calugar, jandarmii au venit din nou la casa brigadierului, dar de data aceasta era organizata o paza si la semnalul primit, parintele Glicherie a fugit din nou. Descinderi de acest fel, pentru prinderea “inamicului” erau organizate nu numai in zona Tg. Neamt ci si la Piatra Neamt, Iasi si Bacau, unde se presupunea ca ar activa el.
La Boboteaza, s-au coborat din munte in comuna Vanatori si cuviosii Pamvu si David. Parintele Pamvu a slujit Aghiasma Mare in casa lui Urzica, iar parintii Glicherie si David la Vasile Garleanu. Abia se incheiase sfanta slujba si au aparut jandarmii. Dar la semnalul clopotului stiut, cuviosul Glicherie s-a ascuns in podul casei, iar gazda a dus Aghiasma in alta camera. Jandarmii controland n-au gasit persoana cautata, dar au vazut vasul cu aghiasma si au intrebat: “Ce este asta? Unde e preotul?” gazda a raspuns foarte intelept: “El inca n-a venit, noi am pregatit totul si-l asteptam!” Aceasta fiind situatia, jandarmii au plecat.
In anul 1929, praznuirea Sf. Pasti dupa calendarul nou, cadea in duminica a doua din Postul Mare. Din aceasta pricina s-a produs o mare tulburare sufleteasca printre crestinii ortodocsi romani. Mari scriitori si teologi chiar, cum ar fi: Nae Ionescu, Nichifor Crainic, Grigore Racoveanu, Nicolae Lupu si altii au declarat public ca “Sf. Sinod este schismatic”. De aceea, s-a hotarat praznuirea Sf. Pasti dupa calendarul nou. Seful Partidului National taranesc, de confesiune greco-catolica (numita si “unita cu Papa”), a anuntat ca preotii si episcopii care n-au serbat Sf. Pasti pe stil nou, sunt liberi sa-l praznuiasca pe stil vechi, iar scolile, armata si functionalii de stat sa fie liberi de ocupatia lor in acele zile. Deci s-a intamplat ca in foarte multe localitati Sf. Pasti s-au serbat de doua ori, chiar si clericii savarsind aceasta greseala.
In iarna lui 1930, inainte de Nasterea Domnului, jandarmii influentati tot de preotii pe stil nou, i-au arestat din nou pe cuviosii Glicherie si David in Tg. Neamt si i-au dus tot la Piatra Neamt, unde au fost tinuti 10 zile in arest. Au reusit insa sa scape in ajunul Bobotezei, au venit la Targu Neamt si parintele Pamvu i-a ascuns la Humulesti, intr-un stog de fan, pana a trecut furtuna. Au slujit Botezul Pomnului in casa brigadierului Garleanu, iar parintele Pamvu a sfintit Aghiasma Mare la o fantana, langa un paraias, in timp ce la slujba de la biserica satului n-au participat decat trei oameni si cativa jandarmi. Langa fantana unde se sfintea apa, s-au tras trei focuri de arma dupa datina strabuna, apoi toti credinciosii s-au imprasiat si au disparut. Jandarmii, au auzit focuri de arma, au venit la fata locului, dar n-au mai gasit pe nimeni, observand numai urme de incaltaminte pe zapada.
Sf. Pasti in acel an, 1930, cuviosii parinti le-au sarbatorit asa cum se cuvine, dupa randuiala dreptslavitoare, intr-o poiana din padure, alaturi de o multime mare de credinciosi, dupa care s-au deplasat in sat, pentru a oficia Sf. Liturghie.
In toamna anului 1930, cuviosul Glicherie a plecat la Ierusalim insotit de cativa crestini, iar cuviosul David a ramas in Vanatori sa observe evolutia evenimentelor in privinta schimbarii calendarului. In Ierusalim au ajuns in octombrie si au stat acolo 6 luni, pana dupa invierea Domnului. S-a inchinat la toate sfintele locului si a slujit la Betleem de Nasterea Domnului dupa stilul vechi, caci acolo ca si la Sf. Munte si in Rusia, toate slujbele se tineau dupa calendarul iulian. La Ierusalim slujea in fiecare sambata noaptea chiar pe piatra Sf. Mormant, impreuna cu un episcop, un preot grec si unul rus. In celelalte zile ale saptamanii, slujea la diferite biserici si manastiri. A doua zi de Sf. Pasti, cuviosul Glicherie a mers la Patriarhul Damianos pentru binecuvantare, respectand un vechi obicei al locului, care spunea ca toti clericii si multi dintre pelerini, sa salute pe patriarh si sa primeasca binecuvantarea cu ocazia acestui mare si slavit paznic. Acolo s-au intalnit cu un preot delegat de Patriarhia romana si alti doi preoti inchinatori, care l-au invitat sa slujeasca impreuna, dar cuviosul a refuzat spunand ca el nu slujeste cu cei ce urmeaza calendarul nou, gregorian.
Odata, un responsabil bisericesc, i-a cerut un document care sa-i confere dreptul de a sluji la Sfintele Locuri. El a raspuns ca nu poseda un astfel de document, dar ca este urmator fidel al vechiului calendar. A primit deci permisiunea sa slujeasca, astfel: Luni – la biserica Sf. Arhangheli, marti – la biserica Sf. Ioan Botezatorul, miercuri – la Sf. Nicolae, joi – la Sf. Apostoli, vineri – la Sf. Haralambie. La sfarsitul saptamanii, cuviosul slujea sau asculta Sf. Liturghie la Sf. Mormant; sambata noaptea, apoi duminica dis-de-dimineata in biserica Patriarhiei si mai tarziu la alta biserica.
Din Ierusalim a mers si la Manastirea Sf. Sava, unde a stat o saptamana, amintindu-si printre altele de peisajul si clima foarte arida, care faceau ca multe vulpi sa vina din valea ce inconjura manastirea sa primeasca de la calugari coji de paine.
De Sf. Pasti, cuviosul Glicherie a slujit la manastirea ruseasca impreuna cu episcopul rus Anastasie, cel din urma chiriarh rus al Arhiepiscopiei Basarabiei, in Chisinau. Dupa aceasta a parasit Ierusalimul. Dorea sa revina in tara, dar nu-i ajungeau banii de drum. A rugat-o pe o doamna ce venise la inchinare din Bucuresti sa-i imprumute suma necesara, pe care urma sa i-o restituie in tara. Doamna insa a spus ca nu are destui bani. L-a ajutat atunci arhiereul care fusese duhovnicul lui in Postul Mare, care i-a dat bani hrana si l-a insotit pana la vapor, in portul Jaffa.
Pe vapor a avut loc un incident in care a fost implicata doamna din Bucuresti, care reclama ca i se furase o mare suma de bani. Cuviosul Glicheiie a spus insa ca doamna nu avusese bani Ia Ierusalim. Curand dupa aceea tot pe vapor, s-au gasit acei bani si mare a fost rusinea romancei sa recunoasca faptul ca a avut bani dar n-a vrut sa-l ajute pe parintele Glicherie, la mare nevoie.
La Constantinopol au trecut prin alte necazuri, pe care le-au trecut cu ajutorul lui Dumnezeu si a unor autoritati sau localnici, care i-au intarit cuviosului Glicherie convingerea ca de multe ori, necredinciosii fac faptele legii si sunt mai buni la suflet decat credinciosii sau cei ce se pretind a fi buni crestini. Pentru ca erau in tranzit, toti calatorii care aveau bilet pentru Constanta, fara escala, trebuiau sa se transfere pe un vapor romanesc, fara a intra pe teritorul turcesc. Barcagiul care a fost angajat sa faca transfeml era un grec care a vrut sa-i insele, cerand o suma dubla ca pret si in plus ducandu-i in vama turceasca, unde nu ar fi trebuit sa ajunga pentru ca ar fi platit taxe vamale mari. Incidentul s-a rezolvat de catre un politist turc, care l-a pedepsit pe barcagiul grec si a inapoiat banii luati in plus romanilor, facilitandu-le totodata obtinerea vizelor de tranzit care le-au permis sa viziteze orasul in timpul care mai ramasese pana la plecarea vaporului romanesc.
In oras, au vizitat marea biserica Sf. Sofia si alte biserici, cu ajutorul unui arhimandrit de la biserica bulgareasca, iar la biserica Sf. Apostoli au fost condusi de un batran turc, care n-a vrut sa primeasca plata, spunand ca un adevarat crestin ca doreste plata cereasca si nu pamanteasca.
Cu vaporul, cuviosul Glicherie a ajuns la Constanta, apoi cu trenul la Tg. Neamt si s-a stabilit pentru o vreme in comuna Radaseni, in judetul Suceava, unde credinciosii doreau sa construiasca o biserica in care sa se slujeasca pe stil vechi. Era in anul 1931. Biserica a fost terminata si sfintita la 8 mai 1932. In acel an 1931, s-au mai construit biserici noi si la Brusturi(jud. Neamt), Urecheni-Neamt, Rasca, Bogdanesti si Draguseni (jud. Suceava) si Bals-jud. Iasi.
Maica Domnului “Aristocratoussa”, impreuna cu Sfintii Ierarhi Glicherie Marturisitorul de la Slatioara si Ioan Maximovici, Episcop de Shanghai si San Francisco.
Icoana ortodoxa autentica (bizantina), zugravita in tehnica tempera pe lemn, in anul 2007, de catre maicile de la Manastirea Bunavestire, jud. Calarasi.
“De s’ar randui asupra mea tabara, nu se va infricosa inima mea . De s’ar scula asupra mea razboi, intru acesta eu nadajduiesc. Una am cerut dela Domnul, aceasta voi cauta: ca sa locuiesc in casa Domnului in toate zilele vietei mele.” (Ps. 26, 5-6-7).
†††
La sarbatoarea Sf. Apostoli, a luat parte la hramul bisericii din Radaseni. A doua zi dupa hram, toti credinciosii care au participat au fost dusi la Prefectura; in lipsa lor, preotul satului a chemat jandarmii si s-au inteles sa-l aresteze pe parintele Glicherie. Ca iscoada a fost trimis primarul, sa vada cine a mai ramas in casa unde locuia cuviosul, anume gospodaria lui Vasile Onofrei, pe care jandarmii au inconjurat-o. Simtind si vazand un capitan de jandarmi care a intrat in curte, cuviosul Glicherie a vrut sa fuga prin spatele casei, dar acolo erau deja jandarmii, care l-au prins pe cand vroia sa sara un gard de sarma. Gardul insa era subred si n-a rezistat sub greutatea oamenilor si s-a daramat provocand o busculada ce a starnit mania jandarmilor care s-au razbunat pe cuviosul Glicherie si l-au batut crunt, cu picioarele si patul pustii. Apoi l-au ridicat de la pamant si au vrut sa-l treaca pe sub gardul de sarma, dar intre timp, Vasile Onofrei s-a intors acasa. Vazand pericolul, a incercat sa-l scape pe cuvios, dar un jandarm a indreptat arma spre el amenintandu-l, iar ceilalti jandarmi au tras focuri de avertisment in aer, deoarece se mai apropiau de locul invalmaselii si niste femei. Vasile Onofrei a prins arma jandarmului si i-a smuls-o din mana, iar acesta n-a putut sa riposteze fiind atacat de o femeie, Ana Grecu, cu o furca de fier.
Focurile de arma trase de jandarmi in aer, au atras si pe alti sateni la locul faptei, asa ca jandarmul s-a multumit sa ia furca din mana femeii si sa fuga cu ceilalti jandarmi, care in graba aceea au arestat un calugar si un batran din sat, pe care i-au dus in bataie la post, crezand ca unul din ei poate fi cuviosul Glicherie. Dar acolo vazand ca s-au inselat, jandarmii s-au intors la casa unde credinciosii il luasera pe cuvios, pentru a-l ingriji, in urma ranilor numeroase. Pe cale, s-au intalnit cu alti jandarmi care veneau de acolo si au navalit cu totii la poarta casei, ca sa intre cu forta in ograda. Poarta fusese incuiata de niste femei, iar cand jandarmii au vrut sa sara gardul, au fost loviti cu pari de lemn de catre acestea, inclusiv capitanul primind o lovitura, care le-a mai temperat elanul. Dupa retragerea jandarmilor, multi sateni s-au dus la Primarie sa reclame abuzurile si ilegalitatile savarsite de oamenii legii. Acolo a venit si capitanul jandarmilor, care le-a cerut sa inapoieze arma in schimbul eliberarii calugarului, si a batranului arestati din greseala. Arma insa a ramas la Vasile Onofrei, inca o saptamana.
In iarna lui 1933, cuviosul Glicherie a tiparit la Suceava Psaltirea si mai multe brosuri. Tot atunci, s-au trimis mai multe memorii la Ministerul de Interne si la celelalte organe ale autoritatii centrale, pentru a protesta impotriva persecutiilor jandarmilor, care trebuiau sa inceteze, neavand un suport legal. Cuviosul a mai tiparit si calendare si s-a zidit o casa parohiala. Impreuna cu cuviosul David au venit de la Neamt si doi ieromonarhi sositi din Sf. Munte, Zosima si Varuh, care slujeau zilnic cu parintele Glicherie. Un frate al parintelui Varuh, calugar si el, il ducea pe cuviosul Glicherie pe la celelalte parohii, cu caruta, pentru a supraveghea zidirea bisericilor. Cu ajutorul lui Dumnezeu, toate bisericile incepute au fost terminate in 1933, prin truda si ravna poporului binecredincios, insufletiti de exemplul personal al parintelui lor duhovnicesc. Tot in acest an, s-a inceput si zidirea bisericii din satul Draceni (astazi com. Slatina).
In anul 1934, dupa sarbatorile de iarna, s-a zvonit printre oameni, ca vor veni din nou jandarmii sa-i aresteze pe cuviosul Glicherie si ceilalti preoti. Atunci oamenii au inceput sa se organizeze, astfel: unii pazeau biserica zi si noapte, altii citeau neincetat la Psaltire. Pentru toti se pregatea mancare de obste, iar in zilele de post se manca o data pe zi.
In prima saptamana a Postului Mare, au venit jandarmii la Radaseni si insistau sa patrunda in biserica. Oamenii au venit la gard, incercand sa-i opreasca, dar jandarmii au reusit sa sara gardul si sa intre in curte. Totodata, au sosit acolo procurorul regiunii, un delegat de la Minister insositi de alte persoane, care doreau sa vada biserica, deoarece ei erau informati ca se slujea intr-o “poiata” si prin grajduri. Au privit atenti biserica la interior si au fost foarte placut surprinsi de frumusetea ei. La iesire vorbeau intre ei, dandu-si seama ca au fost dezinformati si ca nimic din ceea ce se zvonea nu era adevarat. Au vizitat si casa parohiala, dar n-au intrat in camera unde stateau preotii.
Delegatia a plecat la Falticeni, unde erau asteptati de preoti din zona, care se asteptau sa-l vada pe cuviosul Glicherie si ceilalti preoti arestati. Spre dezamagirea lor, n-au avut ocazia sa se bucure si sa-i huiduiasca asa cum doreau, pe slujitorii adevarului, ci pe doi preoti de stil nou, arestati pentru crima si viol. Tot in noaptea aceea, la Vanatori, jandarmii l-au cautat pe parintele Pamvu peste tot sa-l aresteze, dar nu l-au gasit. S-au hotarat atunci sa ia clopotele de la biserica, dar pe cand se chinuiau sa le desfaca, un clopot a cazut de la locul lui peste un jandarm, omorandu-l pe loc. S-au speriat de moarte si au luat mortul, fugind in graba.
Pentru biserica din Radaseni trebuiau cumparate clopote. Cuviosul Glicherie i-a sfatuit pe oameni sa colecteze bani, iar daca nu vor ajunge sa faca un imprumut la Bucuresti. Dar toti banii necesari au fost adunati numai in ziua aceea, duminica pana seara si au fost incredintati parintelui. A doua zi, cuviosul a plecat la Cernauti si a cumparat 4 clopote, iar sunetul lor i-a bucurat nespus pe credinciosi, provocand insa spaima pentru preotul satului, care nu se astepta la asa ceva.
In anul 1934, a sosit in Romania si cuviosul Ghimnazie de la Sf. Munte Athos. Tot in acest an, pe cand cuviosul Glicherie mergea sa serbeze praznicul Sf. Treimi, la hramul bisericii din Draceni, a primit o telegrama de la Sf. Munte, care il informa ca si in Grecia incepuse sa se organizeze Biserica Ortodoxa de stil vechi, prin trecerea la calendarul iulian a trei episcopi impreuna cu eparhiile lor. Preotii care se adunasera pe langa parintele Glicherie, au fost repartizati de catre acesta, astfel: Zosima a ramas la Radaseni, Varuh si fratele sau au fost randuiti la Rasca, Trifon la Slatioara, iar dansul impreuna cu fratele sau duhovnicesc, David s-au stabilit la Brusturi. Aici s-a cladit si o casa parohiala pentru ei si s-a incropit si o mica presa de tiparit, cu ajutorul careia au reusit sa scoata calendare si mai multe brosuri, printre care si cea despre “Minciunile de la Maglavit”.
Odata, cuviosul a plecat la Moisa, cu 6 oameni sa sfinteasca un paraclis. Afland despre aceasta, preotul satului Sacuta, a adunat mai multi sateni ce tineau sarbatorile pe stil nou si au venit la miezul noptii, sa-i pedepseasca pe cei ce au indraznit sa le “tulbure parohia”. S-au repezit asupra cuviosului si a insotitorilor lui, cu furci si topoare, sape si ciomege. In fata unui astfel de pericol, ca sa nu se verse sange si sa nu fie moarte de om, care ar fi cazut tot in vina lor, cuviosul si ai lui s-au retras, dar agresorii au reusit sa prinda pe unul dintre ei, pe care l-au batut groaznic, rupandu-i o mana. S-au indreptat spre satul Nemteni (Boroaia) si urmaritorii le-au pierdut urma.
Gheorghe Creanga, un credincios fiu duhovnicesc al cuviosului Glicherie, s-a pornit atunci prin satele vecine sa anunte oamenii de cele intamplate. Rezultatul a fost ca in dimineata urmatoare, o mare multime s-a indreptat spre Nemteni, in carute sau calare, venind mai ales de la Draguseni peste apa Moldovei, pentru a-l pedepsi pe preotul satului. Cuviosul insa i-a oprit si i-a linistit, spunandu-le ca nu se cade sa raspunda la faptele rele tot cu fapte necrestinesti, ci sa dea exemplu tuturor ca sunt oameni pasnici si cu frica lui Dumnezeu.
Tot in acel timp, oamenii din satul Bals, de asemenea starniti de preotul satului, au navalit la crestinul care avea cheile bisericii pe stil vechi si le-a confiscat. Cuviosul Glicherie pornise la hramul bisericii de acolo, nestiind ce se intamplase cu cheile. Se adunase pentru slujba o multime de credinciosi, veniti si de departe de la Radaseni, Draguseni si Brusturi. Cand au ajuns in sat au gasit biserica inchisa si jandarmii prezenti. Cuviosul s-a inteles cu satenii si au trimis o delegatie la Iasi, ca sa ceara interventia autoritatilor pentru deschiderea bisericii. La Tg. Frumos, delegatia s-a intalnit cu o masina in care se aflau superiorii jandarmilor, care veneau la fata locului, fiind informati gresit de preotul paroh, ca este pe cale de a produce o mare incaierare produsa de “cei pe vechi”. Cand au aflat adevarul, ca de fapt nu este nici un pericol si totul a pornit de la confiscarea pe nedrept a cheilor, i-au luat pe delegati in masina si s-au intors la Bals, unde le-au restituit cheile si au permis deschiderea bisericii. Cu mare bucurie, cuviosul si toti crestinii prezenti au inceput atunci slujba, spre slava lui Dumnezeu si a sfintilor.
Sfantul Glicherie, plin de ani si cinstite carunteti.
“Nu voi muri, ci voi fi viu, si voi povesti lucrurile Domnului.” (Ps. 117, 17).
† † †
Rana capatata in timpul incidentelor de la Radaseni, cand a fost batut si tarat pe sub gard de jandarmi, incepuse sa capete amploare si pricinuia mari dureri la piciorul afectat al cuviosului. Aceasta rana nu s-a mai vindecat niciodata si l-a chinuit toata viata. Catodata cuviosul era izbavit de dureri prin minune, pentru a putea savarsi sfintele Taine, asa cum s-a intamplat intr-un an la praznicul Sfanta Cuvioasa Parascheva, al doilea hram al bisericii din Radaseni, cand abia putea sa duca icoana in timpul privegherii, s-a rugat cu lacrimi la Cuvioasa si durerile i-au disparut deodata, putand astfel sa slujeasca si Sfanta Liturghie, a doua zi. Alta data, era la Brusturi si piciorul il durea foarte tare. Starea intins pe pat, pentru ca nu putea sa atinga piciorul de pamant. A venit atunci un om, rugandu-l sa vina sa impartaseasca o batrana care era pe patul de moarte. A incercat cuviosul sa coboare din pat, dar la prima miscare s-a prabusit inapoi, atat de mare era durerea. Omul a inteles si a plecat, dar a revenit curand, caci starea femeii devenise foarte grava. Dar nici de data aceasta, cuviosul n-a putut sa mearga. Ramas singur, se gandea cum sa faca sa rezolve acest caz, caci nu vroia sa lase femeia sa moara fara s-o impartaseasca, asa cum era crestineste. A incercat din nou sa umble si ca prin minune a vazut ca durerile au incetat. S-a dus in biserica, a luat Sfintele Taine si a plecat pe jos, ca un om sanatos, cale de doi kilometri, pana la casa batranei. A impartasit-o si s-a intors acasa, dar de cum a pasit pragul casei, durerile au inceput din nou si s-a asezat pe pat. Dupa un sfert de ora, s-au auzit clopotele care vesteau moartea batranei.
In alta zi, mergea intr-o caruta de la Radaseni la Vanatori-Neamt, unde trebuia sa slujeasca. Era noapte si impreuna cu el mergeau un calugar si un credincios. La Brusturi, i-au oprit jandarmii si i-au intrebat de unde sunt. Au raspuns ca din Radaseni si merg la Vanatori. Le-au cerut buletinele de identitate si jandarmul le-a controlat numai pe ale celor doi. Cand sa-l verifice si pe al cuviosului, s-au razgandit si le-au urat drum bun.
Odata, a trecut in Basarabia la un preot, Nicolae Climovici, mare aparator al calendarului iulian. Si acolo, oamenii voiau sa inceapa zidirea la o biserica noua. Au avut insa nevoie de prezenta credinciosilor din Moldova pentru ca in urma cu cateva saptamani, avusese loc o mare tulburare care oprise acest nobil scop. Intr-o noapte, la casa preotului, pe cand aceasta marturisea niste credinciosi, au venit jandarmii si au inceput sa traga focuri de arma direct in casa. Preoteasa si copiii, care erau in alta camera, s-au ascuns sub pat de frica, iar preotul cu ceilalti din cealalta camera, au fugit in spatele casei. Satenii, alarmati de focurile de arma, au alergat la fata locului sa vada ce se intampla. Patru dintre ei au fost impuscati, ceea ce a provocat mania oamenilor, care au sarit asupra jandarmilor. Pe unul l-au ranit grav cu o furca si de frica, represaliilor, preotul cu familiia sa si alti credinciosi implicati au trecut Prutul si au venit in Moldova la Draguseni. Au petrecut o vreme aici pana s-au linistit lucrurile si au fost incurajati sa se intoarca sa zideasca biserica de cuviosul Glicherie si Zosima, care i-au si insotit, pentru a-i ajuta. Dupa savarsirea sfintirii locului, in liniste si pace si in prezenta unui numar mare de credinciosi, cuviosii si fratii din Moldova s-au intors acasa.
Oamenii din judetul Vaslui, l-au poftit pe cuviosul Glicherie sa mearga la ei pentru sfintirea locului unei biserici, in satul Toporasti. Cuviosul s-a pornit intr-acolo. Trecand cu o masina printr-un sat din drumul lor, jandarmii i-au observat si i-au urmarit. Masina a ajuns la un parau, peste care podul fiind stricat, incepusera lucrarile de reparatie. Au fost nevoiti deci sa mearga mai departe pe jos si astfel, jandarmii i-au ajuns. I-au somat sa stea, pe cand urcau un deal abrupt. Nu s-au oprit si au continuat urcusul, in ciuda faptului ca pe cuvios il necajea rana din picior si nu mai putea sa mearga, fiind purtat pe brate de ceilalti. Au ajuns in sat si au intrat la o casa. Jandarmii au ajuns pe alta parte si s-au apropiat amenintator.
Insa oamenii si-au dat seama de intentiile lor si s-au strans in jurul casei, impiedicandu-i pe jandarmi sa intre in actiune. Acestia au telefonat la legiunea lor de la Vaslui si au primit de acolo ordinul sa se retraga si sa lase oamenii in pace. Dupa o saptamana, au venit in satul Toporasti preotul Mihail si cantaretul Alexandru Antoniu din Basarabia si impreuna cu ceilalti au slujit sfintirea locului pentru biserica. Fiind vreme secetoasa, la rugamintea credinciosilor s-au savarsit si Sfantul Maslu cu rugaciunile pentru ploaie, urmate de procesiunea cu icoane in jurul satului. S-a milostivit Dumnezeu si a doua zi a cazut o ploaie bogata peste acele locuri.
Cuviosul, lasand pe preot si cantaret in sat, a plecat cu o caruta spre Bals. Cand a trecut insa prin Targu Frumos, jandarmii s-au luat dupa caruta, dar n-au putut s-o ajunga. La Bals au slujit de asemenea rugaciunile de ploaie si Sfantul Maslu, iar la plecare i-au lasat in loc pe cuviosul Arsenie si un alt calugar venit din Sfantul Munte Athos. Acestia doi au mers dupa aceea sa-si vada rudele caci, erau de loc din partile acelea, dar au fost prinsi de jandarmi care i-au batut crunt si la scurt timp au si murit.
Peste o saptamana, cuviosul, fiind in Radaseni, au venit la dansul preotul Mihail si cantaretul Alexandru Antoniu, pe care cuviosul ii lasase sa mai faca rugaciuni in Toporasti dupa ploaie si i-au povestit cuviosului Glicherie acestea: Cum dupa sfintirea locului pentru biserica, mai multi preoti s-au dus la Legiunea din Vaslui si au cerut sa vina jandarmii in Toporasti ca sa opreasca zidirea bisericii si sa aresteze preotul. Un capitan si mai multi jandarmi au sosit pana la un sat vecin, unde s-au sfatuit si cu preotii, cum sa organizeze atacul lor. Dar afland jandarmii despre ce este vorba, nici unul n-a vrut sa mearga acolo si s-au intors la Vaslui. Capitanul ramas singur a ordonat prin telefon la cativa sefi de prin satele vecine sa vina la el, le-a dat de baut si in starea aceasta, au plecat spre Toporasti. La locul sfintit pentru biserica, lucrau multi zidari cu portile inchise si ei nu le-au dat drumul jandarmilor sa intre. Acestia se sileau sa sparga portile. Au aflat si ceilalti sateni si au inceput sa se adune cu mic cu mare acolo. Jandarmii s-au retras din fata portilor si de la distanta au tras cu armele in multime, omorand trei barbati si o femeie.
Cat au stat in Radaseni, preotul si cantaretul din judetul Vaslui au participat si la hramul bisericii din sat, Sfintii Apostoli. Dupa slujba, cuviosul cu toti preotii adunati, imbracandu-se in vesminte si insotiti de o mare multime de oameni, care purtau cruci si prapori, au pornit spre orasul Falticeni, care nu-i departe, ca sa manifesteze impotriva crimelor savarsite in satul Toporasti. S-au oprit in fata Prefecturii si au protestat ca sa auda autoritatile ce se intamplase acolo.
Protopopul locului a venit si el la Prefectura; dar nu pentru pace, ci sa ceara interventia armatei impotriva coloanei de manifestanti. Dar prefectul primise deja ordin sa nu se atinga de nimeni, sa lase manifestatia sa se desfasoare in voie. Asa ca, protoiereul s-a intors rusinat la casa sa. Coloana s-a intors pe la orele 15 in Radaseni, unde toata lumea s-a asezat la masa, ca la hram, in cinstea Sfintilor Apostoli. Este de notat, ca in fata Prefecturii, preotii au facut o rugaciune pentru sanatate si pace. Dupa hram, cuviosul a plecat la Brusturi. Aceasta a fost in anul 1935.
In toamna acelui an 1935, dupa sarbatoarea Sfintilor Voievozi, cuviosul Glicherie, insotit de Ghimnazie a hotarat sa plece din nou, prin Serbia, la Sf. Munte Athos. Nu puteau ei calatori ca altadata prin Constanta, deoarece aici se pusese paza ca sa fie arestati calugarii ce vor sa calatoreasca spre Orient. Cuviosul, cugetand la o asemenea masura, luase cu sine un buletin de identitate al unui satean din Brusturi, care semana in fotografie cu el. Dar n-au pornit indata, ci au stat ascunsi in Bucuresti, pana in februarie 1936. Au reusit deci sa ajunga in Sfantul Munte, acum prin Serbia. Acolo au aflat ca autoritatile au anuntat ca sa fie urmariti calugarii cu stilul vechi din Romania, mai ales cu ajutorul Manastirii Vatoped, care era singura care primise noul calendar. Scopul acestei calatorii a fost sa convinga un arhiereu ce slujea pe stil vechi sa vina cu ei in Romania, dar n-au reusit.
Si acolo in Sfantul Munte, cuviosul a considerat ca este mai bine sa stea ascuns si nu s-a aratat tot Postul Mare. Dupa Sfintele Pasti, au plecat la Atena, unde avea a se tine un Sinod al arhiereilor din biserica pe stil vechi. Cuviosul era insotit de parintele Ghimnazie, care stia greceste si de un alt calugar din Sfantul Munte. Ei vroiau sa propuna arhiereilor, sa hirotoniseasca episcop pe unul din cei doi insotitori, pe Ghimnazie sau pe celalalt calugar. Dar arhiereii nu puteau face nimic fara binecuvantarea intaistatatorului Sinodului, care plecase la Ierusalim, ca sa ia legatura cu patriarhul de acolo in legatura cu problemele Sinodului. Cuviosul si insotitorii lui, au asteptat intoarcerea presedintelui de la Ierusalim timp de doua luni, in Atena. Intre timp, ei au aflat ca arhiepiscopul Atenei, care primise calendarul nou, a intervenit la autoritatile engleze sa-l retina pe arhiereul grec de stil vechi in Palestina (aceasta se afla sub protectorat britanic), impiedicand sa se intoarca la Atena. De aceea, cuviosul Glicherie si parintele Ghimnazie au pornit spre Patrie, tot prin Serbia. Dar la granita au fost nevoiti sa stea mai multe zile, din pricina ca in pasaportul cuviosului Ghimnazie se facuse o greseala. Acesta s-a intors in Atena, iar cuviosul Glicherie a plecat la Belgrad, unde avea sa-l astepte, dupa intelegere.
Acum insa situatia personala a cuviosului Glicherie era slaba, caci banii se terminasera. Intr-o zi, s-a dus la biserica Sfintilor Apostoli a comunitatii rusesti din Belgrad, unde venise fostul Arhiepiscop al Chisinaului, Anastasie [1], pe care il cunostea de la Ierusalim. Cuviosul nu mancase nimic de doua zile si era tare slabit dupa atata zbucium si lipsa de hrana. Pe cand asculta slujba in biserica, in strana, o femeie l-a observat ca este slabit si l-a intrebat ce s-a intamplat. Apoi l-a luat acasa, unde l-a gazduit cum se cuvine. Mergea zilnic la gara cu sotul femeii, ca sa-l astepte pe Ghimnazie. Cand acesta s-a intors, Arhiepiscopul Anastasie i-a sfatuit sa mearga la Budapesta, in Ungaria, unde se afla episcopul rus Serafim, care hirotonisise preoti la Chisinau si care dupa parerea Arhiepiscopului ar fi putut merge si in Romania sa hirotoniseasca preotii necesari. Ajungand la Budapesta, cuviosii au gasit biserica ruseasca inchisa, iar episcopul Serafim plecase la Viena. Ce era de facut? Viena era destul de aproape, deci au pornit intr-acolo. S-au intalnit cu episcopul care era acum fara biserica, dar care a refuzat invitatia, temandu-se sa vina in Romania.
Deci dupa atata alergatura si multa oboseala si cheltuiala, cuviosii Glicherie si Ghimnazie, au revenit in Bucuresti, tot prin Serbia si s-au oprit la Brusturi. Mare a fost bucuria credinciosilor cand au aflat ca parintele lor duhovnicesc s-a intors in mijlocul lor. A fost imediat poftit sa sfinteasca locul pentru biserica in Braiesti, apoi la Motca, langa Pascani, in Tibucani, la Radeni si la Raucesti. Cand a plecat din Raucesti, a intalnit i
@yahoo.com
Îndemn:
(2010-12-18)
Aa veniti sa o vizitati...
@yahoo.com
Nr. Fotografii:1

Clic pe fotografii pentru a le vedea in format mărit!

Data: 2011-07-04
Aparat: Nokia 6120c
Contor: 560

Vedere din lateral
Foto: Voluntar